Cum se vor împărți banii între Deea și Dinu Maxer după separare

0

Deea și Dinu Maxer au decis să își spună adio după 18 ani de relație. În ciuda acestui lucru, afacerile celor doi rămân în picioare. Apare astfel o întrebare: cum vor fi împărțiți banii?

Cei doi au anunțat pe rețelele sociale că au decis să divorțeze, copiii au ales cu ce părinți vor locui, iar Dinu Maxer s-a mutat din apartamentul conjugal într-un apartament în aceeași clădire cu cel al fostei soții, semn că vor rămâne în relații bune.

Deea și Dinu Maxer rămân legați profesional

Însă, întrebarea este, vor fi pașnici și în ceea ce privește împărțirea banilor? Deea Maxer a oferit primele detalii despre acest lucru.

Deși nu mai formează un cuplu, Deea și Dinu Maxer încă sunt legați pe plan profesional, deoarece au multe spectacole împreună, deja programate, precum și o afacere de cosmetice pe care o conduc împreună.

„Proiectele mele cu Dinu merg înainte, avem spectacole luate și antamate, iar business-ul pe care îl dezvoltăm împreună pe partea de promovare și de vânzare de produse cosmetice și de wallness din compania din care facem parte, în continuare lucrăm și pe partea asta împreună. Noi am divorțat, noi nu ne-am certat.

Noi din punct de vedere profesional avem proiecte împreună, avem doi copii împreună, am o relație de prietenie cu Dinu ce s-a construit în 18 ani, deci divorțul nu poate strica asta”, a declarat Deea Maxer, potrivit spynews.ro.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.