Divorțul dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu a fost finalizat oficial, după trei ani de dispute în instanță.
La scurt timp după finalizarea divorțului dintre Alina Sorescu și designerul Alexandru Ciucu, artista a ales să dezvăluie adevărul din spatele relației lor și să vorbească deschis despre umilințele pe care le-a îndurat în fostul mariaj. Puțini ar fi anticipat că vedeta a trăit momente de nefericire și a trecut prin clipe extrem de dificile alături de fostul ei partener de viață.
Invitată în podcastul lui Cătălin Măruță, Alina Sorescu a recunoscut că nu și-ar fi imaginat niciodată că mariajul ei va ajunge în acest punct. Artista a povestit, cu sinceritate, cum nu se simțea respectată în relația cu fostul soț, ci dimpotrivă, era constant jignită, descurajată și chiar șantajată, inclusiv în legătură cu cariera sa profesională.
„Alina Sorescu: Eu când m-am căsătorit, m-am căsătorit cu gândul să fie pentru totdeauna. Eu nu m-am gândit niciodată că o să ajung aici. Nu mă simțeam respectată, mă umilea, mă jignea, mă descuraja, mă șantaja.
„Eu nu mai cântam, nu mă lăsa, mă descuraja. Îmi spunea că nu sunt în stare, că ce fac eu la televiziune, că vrea să-mi distrugă relațiile de colaborare și prietenie. Mă lua în râs chiar și public, în fața cunoscuților.”
Măruță: „El îți spunea te iubesc?!”
Alina Sorescu: „Știi unde? În public, era un alt om.”
Măruță: Și nu îi spuneai: „Știi, Alexandru, sunt nefericită. Haide să vedem ce facem?”
Mai grav este că toate aceste lucruri se întâmplau chiar și în fața fiicelor lor. Alina Sorescu mărturisește că unul dintre cele mai triste momente a fost atunci când a avut un episod de violență fizică, însă nu asupra ei, ci asupra unor obiecte din casă. Cu toate acestea, nu i-a fost deloc ușor să vadă și această latură a omului de lângă ea.
Alina Sorescu: “Dar nu conta cum mă simt eu, niciodată. Eu nu numai că nu existam, eram anihilată, umilită, jignită non-stop. În fața fetițelor, gândește-te că îmi vorbea urât în fața fetelor și da, a avut și un moment în care a fost violent fizic.
Nu asupra mea, dar asupra unor obiecte din casă. (…)”, a dezvăluit Alina Sorescu în cadrul podcastului moderat de Cătălin Măruță.
Sursa: Tabu.RO