Continuarea Game of Thrones, anulată! HBO a cheltuit peste 30 mil. $ pe episodul pilot

0
game of thrones

Game Of Thrones (Urzeala tronurilor) a fost una dintre cele mai urmărite seriale din istoria televiziunii, cu peste 10 milioane de telespectatori per episod, în ultimele două serii.

HBO a anunţat că a sistat filmările la ceea ce se voia povestea anterioară evenimentelor din seria GOT. Blood Moon, aşa cum se numea această nouă poveste din universul Game of Thrones, a fost anulată. Doar episodul pilot i-a costat pe cei de la HBO peste 30 de milioane de dolari.

„Cheltuiseră deja peste 30 milioane de dolari pentru un pilot prequel Game of Thrones care era în producție când am ajuns acolo. Când am văzut primele montaje făcute le-am zis că n-o să funcționeze și că nu cred că noua serie se ridică la nivelul precedentei. Spre marea mea uimire, nu am fost contrazis. Ba chiar, mi s-a dat impresia că s-au simțit ușurați”, i-a spus Bob Greenblatt, fost președinte în cadrul WarnerMedia, lui James Andrew Miller, în noua carte a jurnalistului, despre HBO.

Rolul principal trebuia să fie jucat de Naomi Watts, iar acţiunea trebuia să se întâmple cu 1.000 de ani înainte de cea din Game Of Thrones. Fanii au fost descurajați de veste, la fel și distribuția. Protagonista, Naomi Watts, a izbucnit în lacrimi, scrie Wiki of Thrones.

Însă sunt şi veşti bune pentru fanii GOT. Serialul House of the Dragon are cale liberă spre lansarea în 2022 şi de a fi prequel-ul serialului de mare succes Game of Thrones.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.