Céline Dion, pe afişul unui film romantic în 2023

Celine Dion
Céline Dion a anunţat, miercuri, că va juca în comedia romantică “Love again”, care va ajunge în cinematografe în 2023 şi în care va juca ea însăşi.
“Ne vedem la cinema!” a scris artista canadiană pe reţelele de socializare, precizând că va juca alături de actriţa indiană Priyanka Chopra Jonas şi actorul scoţian Sam Heughan, cunoscut pentru rolul din serialul “Outlander”.
Céline Dion a mai indicat că va dezvălui noi melodii pentru acest film produs de Sony, care va fi lansat pe marele ecran din 12 mai.
Filmul regizat de Jim Strouse (“The Incredible Jessica James”) spune povestea unei tinere care continuă, după moartea logodnicului ei, să-i trimită mesaje. Se naşte atunci o idilă cu noul deţinător al numărului de telefon, un jurnalist. Céline Dion trebuie să-i scrie portretul.
În aprilie, vedeta în vârstă de 54 de ani şi-a amânat toate concertele din cadrul Courage World Tour, programate în Europa anul acesta până în 2023, din cauza problemelor de sănătate. În ultimii ani, starul canadian a fost nevoit să anuleze şi să amâne multe spectacole din motive medicale şi din cauza pandemiei.
Citește și:
- 15:02 - Loredana Groza, în ipostaze incendiare în costum de baie, la 55 de ani: „Dacă era J.Lo, nu ați mai fi comentat”
- 14:50 - Cât costă să închiriezi creațiile lui Brigitte Pastramă
- 09:40 - Dua Lipa, influencerul cărților
- 10:37 - Motivul pentru care Gabriela Cristea a renunțat la afacerea cu prăjituri. Face cozonaci doar pentru familie
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Star și pe Google News











