Ce religie are, de fapt, Mihaela Rădulescu. Puțini știu acest detaliu despre vedetă

0

Despre Mihaela Rădulescu nu prea mai sunt de descoperit multe secrete, însă există un detaliu pe care mulți nu îl cunosc.

Vedeta, supranumită de presa mondenă Diva de Monaco, și-a schimbat religia și a trecut printr-un botez, asta de dragul fiului său, dar și în numele iubirii. 

În 2004, în timp ce era căsătorită cu afaceristul Elan Schwartzenberg, dar și de dragul fiului ei, Ayan, chiar dacă este născut la Tel Aviv, nu putea să aibă statut de evreu, vedeta și-a schimba religia și chiar a trecut printr-un botez. 

Mihaela Rădulescu a trecut de la religia ortodoxă la iudaism. Astfel, la cel de-al doilea botez din viața ei, vedeta a primit un nou nume: Judith.

Cu toate acestea, numele Judith nu este trecut în actele oficiale, buletin, pașaport sau permis de conducere. La vremea respectivă, prezentatoarea TV declara că nu contează religia pe care o are și este convinsă că Dumnezeu este același pentru toată lumea.

„Nu contează religia. Am făcut aceasta pentru a-i oferi fiului meu statutul de evreu, pe care nu-l putea căpăta decât prin trecerea mea la religia mozaică. Pentru acest lucru mi-am depus un dosar în urmă cu doi ani, am urmat niște cursuri și abia în acest an am dat examenul, care a fost foarte greu. Am învățat să vorbesc ebraică. Cu scrisul e mai greu…Am decis ca eu să-l învăț limba română pe Ayan, iar Elan, ebraică”, mărturisea Mihaela Rădulescu, în 2004.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.