Ce despăgubiri va primi Meghan Markle, după ce un tabloid britanic a fost găsit vinovat pentru încălcarea vieţii sale private

0
Meghan Markle

Meghan Markle va primi despăgubiri de 1 liră sterlină de la Associated Newspapers, după ce unul dintre tabloidele acestui grup media, Mail on Sunday, a fost găsit vinovat în instanţă pentru încălcarea vieţii sale private, informează BBC.

Suma nominală a fost stabilită în documentele judiciare care confirmă în mod oficial faptul că tabloidul britanic a acceptat înfrângerea în instanţă. Mail on Sunday a publicat o scrisoare pe care ducesa de Sussex i-a expediat-o tatălui ei, Thomas Markle, în 2018.

Grupul media va trebui să plătească şi o sumă nespecificată, în urma unui proces separat, în care a fost acuzat de încălcarea drepturilor de autor. Associated Newspapers anunţase anterior că intenţionează să continue procedura judiciară şi să facă apel la Curtea Supremă, dar şi-a acceptat în cele din urmă înfrângerea după acest proces îndelungat.

În februarie 2021, Înalta Curte din Londra s-a pronunţat împotriva companiei media în chestiunea vieţii private şi a drepturilor de autor, spunând că speţa era atât de clară, încât nu ar mai fi nevoie de o audiere suplimentară. Associated Newspapers nu a primit permisiunea de a face apel la acea decizie, dar s-a adresat apoi Curţii de Apel într-o încercare de a anula sentinţa iniţială.

În decembrie 2021, Curtea de Apel a respins încercarea grupului Associated Newspapers de a continua procesul. Judecătorii acestei curţi au spus că dovezile care ar fi putut fi aduse într-un nou proces nu ar fi putut să schimbe speţa în sine.

Într-o declaraţie publicată după anunţarea sentinţei, Meghan i-a îndemnat pe oamenii din lumea întreagă să fie „suficient de curajoşi pentru a schimba industria tabloidelor, care profită de pe urma minciunilor şi a durerilor pe care le cauzează”.

Conform noii sentinţe, Associated Newspapers va plăti şi o sumă confidenţială pentru încălcarea drepturilor de autor, iar Mail on Sunday va trebui să acopere o parte substanţială din cheltuielile de judecată ale ducesei de Sussex, care ar putea să depăşească pragul de 1 milion de lire sterline.

De asemenea, tabloidul a fost obligat prin sentinţă judecătorească să publice pe prima sa pagină o declaraţie oficială prin care îşi recunoaşte înfrângerea în acest proces.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here