Unul dintre cele mai valoroase diamante albastre care au fost vreodată prezentate într-o licitație ar putea fi vândut pe o sumă de cel puțin 48 de milioane de dolari, potrivit Sotheby’s, informează CNN. Piatra prețioasă a fost descrisă de specialiști drept „cea mai rară dintre rarități” și „o capodoperă desăvârșită”.
Denumit „Albastrul de Cullinan De Beers”, Cullinan fiind mina sud-africană din care a fost extras și De Beers fiind compania care îl deține, este cel mai mare diamant albastru viu, conform comunicatului emis miercuri de Sotheby’s.
Pur și simplu, cel mai mare preț oferit vreodată ca estimare pentru un diamant albastru. Suficient pentru a înțelege gradul excepțional al acestui diamant care va fi oferit celui mai tare ofertant în aprilie de către Sotheby’s Hong Kong.
Bijuteria de 15,10 carate este și „cel mai mare diamant albastru viu tăiat în trepte fără cusur intern” care a fost examinat vreodată de Institutul de Gemologie al Americii (GIA).
Sotheby’s a descris diamantul ca fiind „excepțional de rar” și a spus că doar 5 pietre prețioase de peste 10 carate au mai fost scoase la licitație. Niciuna din ele nu a avut peste 15 carate, ceea ce „face din prezența acestei pietre prețioase fără cusur un eveniment de marcă”.
Diamantul rar, care a fost găsit în mina Cullinan din Africa de Sud în 2021, a îndeplinit cele mai înalte standarde care descriu calitatea diamantelor colorate.
GIA l-a catalogat drept „albastru viu strălucitor”, cea mai înaltă gradare a culorii, care a mai fost acordată doar în cazurile a mai puțin de 1% din diamantele care au fost prezentate organizației.
Bijuteria prezintă o lustruire remarcabilă și este de tipul IIb – conține bor și, ca atare, are o nuanță cenușiu-albăstruie. Mai puțin de 0,5% din toate diamantele fac parte din această categorie, potrivit comunicatului, preluat de CNN.