Cât costă un city break pe litoralul românesc

0

Constanţa ar putea deveni o destinaţie populară pentru un city break. Reducerile la cazări, restaurante sau muzee sunt argumente convingătoare pentru turişti şi în extrasezon.

Sezonul turistic va dura tot timpul anului în Constanţa

„Ne dorim să atragem turişti români, dar şi turişti străini. Este mai greu să atragi turişti străini în extrasezon, într-o destinaţie care din păcate nu este deservită de zboruri. Ne gândim deja că cei care sunt beneficiari de tichete de vacanţă au astfel ocazia să cheltuiască aceste tichete şi pentru două nopţi pe litoral, chiar şi în extrasezon”, spune Corina Martin, Asociaţia Patronală RESTO. 

Oraşul scoate tot ce are mai tentant la înaintare. Croazierele care pleacă din Portul Tomis sunt printre atracţiile principale. „Ne putem plimba cu bărcile de agrement, de anul acesta avem şi roata panoramică din care priveliştele sunt într-adevăr spectaculoase”, arată Iancu Ghindici, reprezentant Patronat Portul Tomis.

Restaurantele prind şi ele gustul şi oportunitatea city break-urilor şi pregătesc tot ce au mai bun. „Peşte din Marea Neagră! Gătim ce ne dă marea. Meritul este 5% al nostru, 95% al mării”, spune Dan George, manager restaurant.

Pachetele, disponibile din toamna aceasta

Turiştii vor avea tarife speciale la cazare, plus un voucher de reducere la restaurante şi transport în comun sau intrări gratuite la muzee. Agenţiile propun pachete cu două sau trei nopţi de cazare în hoteluri de 3 sau 4 stele.

„Preţurile vor începe undeva de la 300 de lei de persoană pentru două nopţi în pachetul de Constanţa city break. Avem reduceri de până la 50 la sută la restaurantele din program”, adaugă Corina Martin, Asociaţia Patronală RESTO. 

Constănţenii ezită între speranţă şi scepticism: poate că un city break în oraşul lor nu e chiar o idee eşuată. „Ar fi o chestie foarte bună pentru că Constanţa. Ca şi alte oraşe din România are şi centru istoric. Când o fi gata şi Cazinoul… Esplanada este destul de frumoasă”, spune un localnic. „Vara, într-adevăr, au ce să vadă, dar septembrie, octombrie, nu prea. Muzeele sunt la pământ toate. Nu prea avem ce vedea în Constanţa”, crede altcineva. 

Pachetele cu oferte de city break vor fi vândute din această toamnă.

 

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.