Când se aprind luminiţele în Bucureşti în 2022

0
luminite

În ciuda crizei energetice, Capitala începe să îmbrace haine festive. Angajaţii primăriilor de sector au început montarea ornamentelor . În curând mii de ghirlande luminoase vor împodobi cele mai importante bulevarde.

Primăria Generală București a anunțat data la care se vor aprinde luminițele de Crăciun în Capitală. Aproximativ 3.000 de instalaţii luminoase vor aduce Bucureştiul în atmosfera sărbătorilor de iarnă.

Totuşi, primarul Nicuşor Dan a anunţat că nu au mai fost achiziţionate sau închiriate alte echipamente, după ce în 2020 au fost alocate 10 milioane de lei în acest scop.

„Luminiţele vor fi aprinse în seara zilei de 1 decembrie, odată cu iluminatul public. Aproape 3.000 de instalaţii luminoase, care utilizează tehnologia LED pentru un consum eficient, vor împodobi zone precum bd. Magheru, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, bd. Lascăr Catargiu, bd Kiseleff, bd. Unirii şi Piaţa Presei Libere. Instalaţiile luminoase sunt aceleaşi din anii trecuţi, nu au mai fost cumpărate sau închiriate alte echipamente”, transmite Primăria Capitalei.

S-a deschis Târgul de Crăciun Bucureşti 2022

Târgul de Crăciun din Capitală s-a deschis duminică, pe 20 noiembrie, în Piaţa Constituţiei, printre atracţiile ediţiei din acest an fiind concertele live, Căsuţa lui Moş Crăciun, patinoarul, caruselul şi roata panoramică. Târgul de Crăciun Bucureşti 2022 va fi deschis zilnic între 20 noiembrie şi 26 decembrie, iar accesul vizitatorilor este gratuit.

Târgul va avea peste 70 de căsuţe din lemn unde vizitatorii pot alege dintre cadouri specifice sărbătorilor de iarnă, jucării, obiecte handmade, suveniruri tradiţionale şi produse alimentare.

Copiii vor spaţii dedicate activităţilor şi jocurilor interactive pe tot parcursul Târgului, iar Căsuţa lui Moş Crăciun promite să creeze o atmosferă de basm unde sunt întâmpinaţi de spiriduşi, stau de vorbă cu Moş Crăciun şi îşi pot face poze.

„Atmosfera festivă din Piaţa Constituţiei este completată de un brad de mari dimensiuni. În spaţiul Târgului de Crăciun Bucureşti va fi amenajat, de asemenea, un patinoar de peste 30 de metri lungime şi 20 de metri lăţime, un carusel şi o roată panoramică, înaltă de aproape 40 de metri”, anunţă organizatorii.

Vizitatorii se pot încălzi şi răsfăţa cu delicatese de iarnă în zona food-truck-urilor.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.