Bucurie mare în familia fostului principe Nicolae. Va deveni tătic din nou!

0

Nepotul regelui Mihai I, fostul principe Nicolae, va deveni tată din nou. Soția sa, Alina Binder, este însărcinată cu al doilea copil.

Cuplul, care mai are o fetiță, își vor întâmpina cel de-al doilea copil anul viitor. Vestea a fost dată pe rețelele sociale, acolo unde nepotul Regelui Mihai împărtășește cu fanii Familiei Regale toate momentele speciale din viața sa.

În postarea publicată pe Facebook, urmăritorii săi s-au putut bucura și de prima imagine cu burtica de gravidă a Alinei Binder. Aceasta va deveni mamă pentru a doua oară în primăvara anului 2022.

„În ajunul serbării Sfântului Nicolae, ocrotitorul copiilor, vă împărtășim bucuria că familia noastră va fi din nou binecuvântată. Cu multă emoție și fericire în suflet așteptăm al doilea copil al nostru, care va veni pe lume în primăvara anului 2022. Ne bucurăm că Bunul Dumnezeu, după Maria-Alexandra, ne îngăduie încă unul din neprețuitele miracole ale vieții. Nimic fără Dumnezeu”, este mesajul transmis.

Va fi însă al treilea copil pentru fostul principe Nicolae. Acesta mai are un copil dintr-o relație pasageră, pe care l-a recunoscut după mult timp de la naștere.

Fostul Principe Nicolae și Alina Binder au devenit părinți pentru prima dată anul trecut, în luna noiembrie 2020, atunci când a venit pe lume micuța Maria-Alexandra.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.