Andreea Ibacka și Cabral își vând apartamentul de la mare. Interiorul e de vis!

0

Andreea Ibacka și Cabral își vând apartamentul de la mare, complet utilat și mobilat. 

Actrița a postat un mesaj pe contul de socializare, alături de care a atașat imagini din interiorul locuintei, căreia i-a făcut prezentarea.

„Se vinde! În ultimii ani am avut cea mai frumoasă casă de la malul mării. Cu o magie aparte a locului, pe noi ne-a convins s-o cumpărăm în primele 5 minute de când am văzut-o. Un apartament în MAMAIA NORD, situat fix lângă plajă, amenajat într-un stil care te conduce direct în vacanță. O investiție bună sau un cămin atât de primitor încât noi am venit şi iarna şi vara şi ne-am simțit la fel de bine. Foarte aproape de bloc sunt multe spații comerciale, restaurante, distracții pentru copii deschise tot timpul anului.

Imagine

Imagine

Și fiindcă familia noastră s-a mărit între timp, iar planurile s-au mai actualizat, ne pregătim să ne luăm rămas bun de la acest cuibușor. Să îl predăm complet mobilat şi utilat unei alte familii care să se bucure de briza mării şi de muzica valurilor. Poate chiar din acest sezon, totul este pregătit. Recapitulând, avem living și bucătărie deschisă, 1 dormitor, 1 baie, hol, 1 terasă cu vedere la mare, suprafață totală 60 mp utili. Capacitate de cazare: 4 persoane. Imobil din 2019, etajul 3 din 5, în bloc cu lift”, a scris Andreea Ibacka.

Imagine

Imagine

Imagine

Andreea și Cabral Ibacka locuiesc într-o vilă superbă de la periferia Bucureștiului și au reușit să transforme casa cumpărată în 2018 în „acasă”.

Deși și-ar fi vrut să își construiască casa de la zero, Andreea și Cabral Ibacka au optat pentru o vilă cochetă pe care au amenajat-o după bunul lor plac.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.