Anchetă la spitalul unde a fost operată Kate Middleton. Cineva a încercat să fure informații din dosarul medical al prințesei

0

London Clinic, spitalul unde Kate Middleton a fost operată la abdomen, este anchetat cu privire la încălcarea secretului medical, după ce cel puţin un angajat a încercat să acceseze în mod ilegal dosarul prinţesei de Wales în timp aceasta era spitalizată, relatează RFI, preluat de News.ro.

Această clinică și-a câștigat notorietatea tocmai pentru discreţia sa şi este folosită de zeci de ani de către celebrităţi.

Teorii ale complotului cu privire la starea sănătăţii prinţesei circulă pe reţele de socializare, iar presa internaţională şi ziarele de scandal sunt pregătite să plătească zeci de mii de euro pentru o fotografie sau o înregistrare video cu Kate sau să folosească metode imorale.

În 2015, o infirmieră s-a sinucis după ce a fost prinsă în capcană de către un post de radio australian şi a dezvăluit că prinţesa, însărcinată atunci, suferea de greţuri grave dimineaţa.

Britanicii numără zilele până la întoarcerea anunţată a lui Kate Middleton în viaţa publică, în perioada Paştelui, în contextul în care nu s-a prezentat vreo dată precisă.

Starea sănătăţii soţiei prinţului William continuă să se afle în centrul unor speculaţii intense, în pofida unei înregistrări video postată luni pe reţele de socializare, dar şi în presa internaţională.

London Clinic, folosită frecvent de către familia regală, anunţă că nu este un loc pentru cei care încalcă intenţionat încrederea pacienţilor şi colegilor lor, relatează BBC News. Dar clinica nu a anunţat dacă persoana suspectată că ar fi accesat dosarul medical al prințesei a fost suspendată.

ICO a anunţat că a primit o ”semnalare cu privire la o încălcare” şi că desfăşoară o anchetă.

Directorul London Clinic, Al Russell, anunţă într-un comunicat că toţi angajaţii sunt ”extrem de conştienţi” de ”obligaţiile individuale, profesionale, etice şi legale pe care le au cu privire la confidenţialitatea pacienţilor”.

”Suntem extrem de mândri de îngrijirile excepţionale şi discreţia pe care vrem să o oferim tuturor pacienţilor care au încredere în noi în fiecare zi”, a subliniat el.

”Avem un sistem de supraveghere a managementului informaţiilor pacienţilor, iar în cazul unei încălcări vor fi luate toate măsurile de anchetă, reglementare şi disciplinare potrivite”, a continuat el.

Tabloidul Daily Mirror a dezvăluit marţi că ”cel puţin un membru al personalului a fost surprins în timp ce încerca să acceseze” datele medicale ale lui Kate.

Potrivit tabloidului, o anchetă internă a fost deschisă la spitalul privat, unde a fost internat recent Regele Charles al III-lea.

Guvernul britanic, întrebat despre presupuse încălcări la London Clinic, a subliniat că există ”reguli stricte cu privire la datele pacienţilor, care trebuie să fie respectate”,

”Cred că vrem toţi să o susţinem pe prinţesa de Wales şi îi urăm, evident, cea mai rapidă recuperare”, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului.

Kate Middleton a fost operată la abdomen în ianuarie, de când s-a retras din îndatorile publice pe care le are pe timpul recuperării. Ea a fost internată timp de aproape două săptămâni la London Clinic.

Palatul Kensington a anunţat că nu va participa la angajamente publice până după Paşte.

Absenţa prinţesei a condus la speculaţii şi terorii ale conspirației cu privire la starea sănătăţii sale, agravate de o impagine pe care a postat-o pe contul oficial pe X al prinţului şi prinţesei de Wales.

Imaginea a fost modificată, iar prinţesa şi-a cerut scuze ”pentru orice confuzie” adăugând că a folosit ”ocazional” editarea fotografiilor.

Sursa: Newsinn

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.