Anca Ţurcaşiu, uitată pe o insulă din Thailanda

0
Anca Ţurcaşiu

Anca Țurcașiu s-a întors recent din Thailanda, unde a avut parte de o întâmplare care i-a dat emoţii.

La un moment dat, cântăreața a mers să facă plajă pe o insulă unde, spre surprinderea ei, a fost uitată de către persoanele cu care venise. Din fericire, întreaga peripeție a ei a avut un final fericit.

„Am pățit multe lucruri în Thailanda, a fost cu multe peripeții vacanța asta. A fost prima oară în viața mea când am fost uitată pe o insulă. Am plecat într-o excursie, momentul plecării era stabilit la o oră anume, eu am plecat să fac plajă un pic mai departe de locul în care era plecarea, toți oamenii de pe ambarcațiune s-au dus într-un loc diferit de locul în care m-am dus eu, s-au plictisit și au decis să plece mai devreme.

S-a strigat într-o goarnă, dar eu n-am auzit, m-am prezentat la ora stabilită…era un pod lung, am și o filmare, plutitor, ceva înfiorător. Era ca în visele rele, alergam, strigam, am văzut că a plecat catamaranul. Erau și alte ambarcațiuni, puteam să ajung înapoi, dar eram la două ore de locul în care stăteam, adică departe, pe o insulă.

Cei care spun că vor să trăiască pe o insulă toată viața nu sunt de acord cu ei, pentru că o iei razna după trei zile, ce faci acolo, trebuie să ai și oameni, să te distrezi. Un turist de pe catamaran a văzut disperarea mea și semnele disperate pe care le făceam, dar erau departe, la vreo 300 de metri, ca să înțelegeți. Am mai stat 20 de minute și s-au întors”, a declarat Anca Țurcașiu într-o emisiune TV.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.