Amenda pe care trebuie să o plătească George Buhnici după „scandalul vergeturilor”

0

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a aplicat, la 31 august 2022, sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 20.000 de lei, care a scăzut după ce George Buhnici a atacat sentința.

 Cunoscutul realizator de vloguri despre tehnologie a atacat în justiție hotărârea CNCD, însă a pierdut procesul la Curtea de Apel. Cu toate acestea, instanța a decis să reducă amenda la 3.000 de lei.

„Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, întrunit în ședința de soluționare a petițiilor din data de 31 august 2022, a adoptat următoarea hotărâre: 

Afirmațiile făcute de George Daniel Buhnici la adresa femeilor în cadrul emisiunii TV „XNS”, în luna iulie a anului curent, emisiune ce a fost difuzată pe postul TV Antena 1, reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate umană, conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată. S-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 20.000 lei față de George Daniel Buhnici”, se arată în comunicatul de presă al CNCD de la acea vreme, conform adevărul.ro. 

În cadrul unui interviu din luna iulie a anului 2022 acordat „XNS”, emisiune difuzată de Antena 1, George Buhnici a făcut declarații care au creat revoltă.

„Venim la mare ca să vedem piele, aș vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi Deci, dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje, cred că am fi toți mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală. Pentru că de ce? Dacă vrei să vii la mare, îmi arăți piele și sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi și cu altceva decât cu decolteul. Putem fi de acord că e normal să ne uităm la țâțe și la buci? Aia vreau să văd la mare.

Eu am noroc că am o nevastă care arată ca o minoră. Asta e șansa vieții mele. Jur. Uită-te la ea!” Câți ani îi dai?”(…) Băi, dacă îți spun vârsta adevărată o să înțelegi că e minoră, că dacă scazi cât i-ai dat tu cu cât are ea, minoră iese”, a mai adăugat el.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.