ADELINA CHIVU REVINE PE STICLĂ, DUPĂ 16 ANI

0

Adelina Chivu i se alătură lui Mihai Morar şi împreună cei doi vor prezenta cel mai nou sezon al talent show-ului X Factor.

Soţia fostului căpitan al României, Cristi Chivu, Adelina revine în peisajul media după o pauză de 16 ani în care şi-a dedicat timpul familiei.

„După 16 ani în care am stat departe de meseria mea şi m-am bucurat de familie, am ales să mă întorc la Antena 1, să prezint împreună cu Mihai cel mai important proiect de muzică şi televiziune din lume.

X Factor combină în cel mai fericit mod două dintre pasiunile mele: poveştile de viaţă ale oamenilor şi muzica, fără de care eu nu pot să trăiesc. Deşi nu mă gândeam că drumul meu va mai fi sinonim cu televiziunea, iată că niciodată nu poţi să spui niciodată şi că toate femeile se pot întoarce la pasiunile lor chiar şi după o perioadă mai lungă sau mai scurtă în care se dedică familiei.

Natalia şi Anastasia, fetele mele, sunt fane absolute ale X Factor şi abia aşteaptă şi ele să vadă versiunea românească. Sunt fericită să revin într-o echipă cu oameni care au atât de multă experienţă în muzică şi televiziune, alături de concurenţi talentaţi, care abia aşteaptă să fie descoperiţi şi în faţa unui public care iubeşte spectacolul!”, dezvăluie Adelina Chivu.

Imagine

La rândul lui, Mihai Morar spune:

„Sunt încântat să prezint noul X Factor alături de Adelina şi vă promitem că împreună vom aduce emoţia şi poveştile extraordinare ale concurenţilor în casele telespectatorilor. Noi ne cunoaştem de ani buni, am fost colegi în Antena, încă de la începuturile noastre, aşa că putem vorbi deja din categoria <<pe vremea noastră>>”, a declarat Mihai Morar.

Cel mai nou sezon X Factor România îi aduce la masa juriului pe Delia, Puya, Marius Moga şi Ştefan Bănică, într-o competiţie unică ce va face telespectatorii parte dintr-un spectacol de neuitat.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.