Laura Cosoi, prima apariție mondenă de când a născut al patrulea copil

0

Laura Cosoi a avut prima apariție mondenă, la o lună și jumătate de când a născut a patra fetiță.

Vedeta a participat la petrecerea revistei Viva, unde a fost una dintre cele mai admirate femei.

Ea a purtat o rochie neagră transparentă, combinată cu un sacou în aceeași culoare. Laura Cosoi este într-o formă fizică impecabilă și puțini și-ar fi dat seama că de abia a născut.

Imagine

Actrița a pozat alături de bunele ei prietene, Adela Popescu și Ada Condeescu. Adela a venit la eveniment într-o cămașă albă și o fustă roșie de paiete, iar Ada Condeescu a purtat un top cu imprimeu floral, o fustă nude, sacou alb și pantofi roșii.

De curând, Laura Cosoi a vorbit despre cum a fost cea de-a patra naștere pentru ea:

„A fost absolut minunată întâlnirea cu Aida. Nu am avut un travaliu foarte lung, a fost o naștere naturală. Aida a fost mare. A avut 4.100 kg, 54 de cm. Am știut, cumva, că va fi mare, pentru că așa ieșea la toate măsurătorile, dar a fost cu mult peste, ca să zic așa, cât se estima. Avea vreo 3 kg 800 ultima oară, dar important este că am reușit să nasc. A fost foarte bine, mă bucur foarte mult că am avut oameni de încredere alături de mine: medicul, moașa, evident. (…)”, a mărturisit aceasta.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.