VREMEA 4 SEPTEMBRIE. TEMPERATURI NEOBIȘNUITE PENTRU O ZI DE TOAMNĂ

0

Astăzi, în estul, sud-estul și parțial în centrul țării, valorile termice vor fi mai scăzute față de ziua precedentă, iar în rest se vor menține cu mult peste mediile multianuale (cu 7…10 grade), astfel încât vremea va continua să fie călduroasă, caniculară chiar și cu disconfort termic ridicat. Vor fi averse și descărcări electrice, după-amiaza și seara, local în zona de munte și în nordul Olteniei și al Munteniei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în regiunile estice, dar și în timpul ploilor, în general cu viteze de 45…55 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 27 și 36 de grade, iar cele minime între 10 și 22 de grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, spre 7 grade.

În București, vremea va fi calduroasa, iar disconfortul termic se va mentine ridicat. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat, cu viteze la rafala de pana la 35…40 km/h. Temperatura maxima va fi de 33…34 de grade.

La munte, cerul va fi variabil, cu înnorari temporare, averse si descarcari electrice, pe arii restrânse, cu o probabilitate mai mare în Carpatii Meridionali. Aversele vor avea si caracter torential, astfel ca, în intervale scurte de timp, cantitatile de apa vor fi de 15…25 l/mp. Izolat vor fi conditii de grindina. Vântul va sufla slab si moderat, cu unele intensificari în timpul ploilor, în general cu viteze de 45…55 km/h.

 
 

La mare, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab si moderat. Temperaturile maxime vor fi scazute decat cele din ziua anterioara. Temperatura apei marii va avea valori între 23 si 25 de grade. 

Sursa: Newsinn

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.