TATĂL BĂIATULUI VIOLAT DE KRISTOF LAJOS FACE MĂRTURISIRI ȘOCANTE

0

Kristof Lajos, cunoscut ca „antrenorul de genii”, a fost arestat duminică după ce a fost prins în flagrant întreținând relații sexuale cu un minor. Așa au început oamenii legii investigațiile. Mai mult, în urmă cu câteva luni, Kristof l-ar amenințat pe tatăl copiilor, după ce violatorul i-ar fi zis tatălui că el este cel care îi face programul băiatului. 

La începutul acestui an, ar fi existat mai multe discuții între tată și Kristof în care agresorul susținea că el e cel care face programul minorului de 14 ani. Îngrijorările tatăl au început să crească după ce cei doi băieți ai săi au primit telefoane mobile de la Kristof prin care erau controlați. 

Mama minorului a declarat că a făcut trei plângeri, însă oamenii legii le-au clasat pe toate. Tatăl însă a făcut presiuni la poliție după o discuție cu băiatul în care i-a mărturisit că violatorul l-a atins în zonele intime.

 
 

„La mine copilul să stea de luni până vineri, iar la el să se ducă de vineri seară până luni. Și atunci eu i-am spus: „Copiii mei în weekend stau cu părinţii, în familie.”” Și atunci a început să mă jignească, să îmi vorbească foarte urât, să mă ameninţe chiar.

Din câte am discutat eu, a spus că a fost mângâiat în zona genitală, dar nu ar fi avut relaţii sexuale. Probabil copilul ascunde, îi e ruşine de mine, ca tată”, a declarat tatăl copilului abuzat, pentru postul public de televiziune.

Lajos Kristof a fost ARESTAT! Explicația năucitoare dată anchetatorilor: „antrenorul de genii” susține că se afla într-o stare de somnambulism

 
 

Acum o lună, după atâtea sesizări, o echipă de polițiști a mers cu tatăl la apartamentul suspectului, unde bănuiau că se află și minorul. Acolo l-au găsit pe copil complet dezbrăcat și așa a început să fie filat Kristof Lajos.

„Am ajuns la el acasă şi, în momentul când eu am ieşit din lift, domnii poliţişti au venit pe scări. În momentul când am ajuns în faţa uşii, el era îmbrăcat sumar, iar copilul era dezbrăcat în pat, în pielea goală”, a mai spus tatăl.

HALUCINANT: Plângerile anterioare ale părinţilor copilului de 14 ani, violat de Lajos Kristof, au fost CLASATE! Cum explică Poliția Capitalei

Între timp, violatorul și-a recunoscut fapta în fața anchetatorilor și a ajuns pentru 30 de zile în spatele gratiilor, însă a dat o explicație halucinantă. Acesta ar fi declarat, în mod șocant, că a întreținut relațiile sexuale fără să fie conștient, pentru că se afla într-o stare de somnambulism.

Băiatul ar fi primit între 2.500 și 3.000 de lei de la bărbat, iar mama spune că agresorul ar fi încercat să îl ademenească și pe celălalt fiu al ei. Copilul de 14 ani spune însă că mai există un copil în situația lui.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.