Sorin Bontea a filmat pentru o altă emisiune de la Antena 1 după demisia de la „Chefi la cuțite”

0

Sorin Bontea a filmat un interviu exclusiv pentru emisiunea „America Express”, sezonul 6 , difuzat pe platforma AntenaPLAY. Apariția celebrului bucătar vine după demisia de la „Chefi la cuțite”, alături de Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu.

În cadrul interviului, care a fost publicat pe site-ul a1.ro, pe 31 octombrie, Sorin Bontea a vorbit despre experiența pe care a trăit-o acum câțiva ani, la „Asia Express”, sezonul 3, pe care l-a câștigat alături de Răzvan Fodor.

Cu zâmbetul pe buze, Sorin Bontea a recunoscut că probele nu au fost ușoare, însă s-a distrat mult pe parcursul filmărilor. 

„Experiența Asia Express pentru mine cred că a fost una dintre cele mai frumoase experiențe de viață. Am înțeles că se poate trăi prin lume doar cu un euro pe zi, ceea ce e foarte interesant. Lumea este foarte bună. Oamenii sunt buni, sunt frumoși, te ajută. Mă uit acum la al șaselea sezon. Nu pot să nu fac comparație. Mă uit la ce probe au ei acum și nu le este ușor deloc. Eu m-am distrat. Eu și Fodor în Asia Express chiar ne-am distrat. Au fost și momente grele în care îmi venea să plec, dar se schimbă tot de la o zi la alta, de la un minut la altul. Am trecut prin toate stările posibile. De la agonie la extaz. Oboseală multă, lipsa mâncării, toate te afectează”, a spus Sorin Bontea.

„Cea mai frumoasă amintire a mea din Asia Express e finala. Am câștigat finala. Un moment foarte frumos, plin de emoție, dar cea mai tare fază a fost când am urcat pe scenă, era gongul acolo și noi stăteam și ne uitam unul la altul și noi nu știam ce să facem. Așa de chiauni eram. Și oboseala își spunea cuvântul. Alergam de dimineață, era noapte și am rămas așa pur și simplu. Am ajuns acolo și am zis că s-a terminat. Dar în același timp parcă ne-am fi dorit să mai continuăm”, a mai declarat Sorin Bontea.

 

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.