Smiley a lansat imnul optimistului – VIDEO

0

Smiley a lansat miercuri, 3 mai, melodia „Aia e”, un imn al omului optimist care ştie să ia ce e bun din trecut şi să trăiască prezentul cu bucurie şi cu „lecţiile” învăţate.

„#AiaE este despre cum privim pozitiv ziua de azi chiar dacă am pierdut nişte lucruri în trecut, despre cum ne concentrăm pe lucrurile bune care au rămas şi cum le folosim pentru a merge mai departe cu lecţia învăţată şi cu zâmbet pe faţă. Am făcut piesa acum câţiva ani şi am trecut-o prin multe variante până a ajuns în forma de azi pe care abia aştept să o ascultaţi şi să o dansaţi cu bucurie toata vara. Mi s-a părut tare că imediat ce am înregistrat varianta de astăzi a piesei, am realizat ca „Aia e” este una dintre cele mai folosite expresii în limbajul nostru. Este o expresie care poate să spună atât de multe şi când e bine, şi când e rău, şi când eşti resemnat, şi când eşti uimit, în multe situaţii cu care ne întâlnim zi de zi. Aşa că, aia e, vă invit la dans!”, declară Smiley.

„Aia e, ce-am pierdut, am pierdut, ducă-se. Aia e, oricum nu regret nimic din ce-a fost si nu mai e. Cele rele să se spele, cele bune să se-adune, nu contează ce se pierde, important e ce rămâne”, spune parte din refrenul noii piese Smiley pentru care „drumul” e parte importantă din rostul destinaţiei. 

Co-producţie HaHaHa Production şi Cat Music, cu muzica semnată de Smiley, Florin Boka, Roland Kiss, Lucian Nagy, Sergiu Gherman, Andrei Dan, versurile scrise de Smiley şi Dorian Micu, producţia realizată de Smiley, Feenom şi Roland Kiss, iar mixul făcut de Sergiu Gherman, „Aia e” e o piesă pozitivă. 

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.