Serialul „Emily in Paris” va avea încă două sezoane noi pe Netflix

0
emily in paris

Serialul „Emily in Paris”, lansat de creatorul Sex and The Ciry – Darren Star, a fost reînnoit cu încă două sezoane de platforma Netflix, potrivit Variety.

Sezonul 2 a fost lansat pe 22 decembrie, debutând în Top 10 Netflix global şi în fruntea listei în 94 de ţări, cu 107,6 milioane de ore vizionate (22 – 26 decembrie), anunţă compania.

Anunţul vine la nicio lună de la lansarea celui de-al doilea sezon, care s-a dovedit a fi un succes. Astfel că Netflix anunţă că serialul va continua cu sezoanele trei şi patru.

Emily (jucată de Lily Collins) este o ambiţioasă directoare de marketing în vârstă de douăzeci şi ceva de ani, din Chicago, care primeşte jobul ideal în Paris. Noua viaţă pariziană a lui Emily este plină de aventuri palpitante şi provocări surprinzătoare, ea străduindu-se să-şi cucerească noii colegi de serviciu, să-şi facă prieteni şi să se bucure de întâlniri romantice.

În sezonul 2, acum mai înrădăcinată în viaţa ei din Paris, Emily acum se descurcă mai uşor, dar stilul de viaţă franţuzesc îi dă în continuare de furcă. După ce intră într-un triunghi amoros cu vecinul ei şi cu prima ei prietenă franţuzoaică, Emily e hotărâtă să se concentreze asupra muncii, care devine din ce în ce mai complicată în fiecare zi. La cursul de limba franceză, cunoaşte un expat care o enervează la culme, dar care o şi intrigă.

Sezonul următor se va filma din nou la Studios of Paris de la marginea capitalei franceze, primăvara sau vara. Alte locații sunt explorate, inclusiv Londra.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.