Condițiile de intrare în România au fost modificate, vineri, din nou, de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, la doar câteva zile de la adoptarea lor.
Astfel, CNSU a decis să reducă perioada de carantină pentru persoanele care vin din afara UE, care sunt vaccinate dar nu prezintă test PCR. Acestea vor sta în carantină 10 zile, în loc de 14 zile. De asemenea, vor fi scutiți de la carantină angajații sistemului național de apărare, ordine publică şi securitate națională care se întorc în România și sunt vaccinați sau trecuți prin boală.
Noile reguli de carantină pentru cetățenii din statele membre ale Uniunii Europene sau din state terțe sunt stabilite în funcție de riscul de infectare și se aplică până pe 8 ianuarie 2022.
Măsurile decise vineri de CNSU:
- introducerea testului RT-PCR pentru – exceptarea de la măsura carantinei a elevilor/studenților, cetățenilor români sau cetățenilor cu domiciliul sau reședința în afara României care au de susținut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unități/instituții de învățământ de pe teritoriul țării ori se deplasează pentru activități legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori.
- exceptarea de la măsura carantinei a angajaților sistemului național de apărare, ordine publică şi securitate națională care se întorc în România de la activități desfășurate în interes profesional în afara țării din statele terțe dacă sunt vaccinați ori au trecut prin boală.
- reducerea la 10 zile a duratei de carantinare pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală care sosesc în România din statele terțe fără test RT-PCR.
- eliminarea posibilității de a ieșii din carantină în a 10 zi dacă efectuează test RT-PCR in a 8 zi.
Măsurile adoptate vineri de CNSU urmează să fie aprobate de guvern. Șeful DSU a precizat că ele vor intra în vigoare în două zile, cel mai probabil de luni.
Cine intră în carantină
Sosirea în România a persoanelor care vin din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană, aflate în zonele VERDE și GALBEN:
- NU intră în carantină persoanele vaccinate sau trecute prin boală;
- Carantină pentru 14 zile la domiciliu, la o adresă declarată sau într-un spațiu special amenajat în cazul în care:
- Persoanele care nu prezintă dovada vaccinării, trecerii prin boală sau testării negative RT-PCR pentru COVID-19, efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
Sosirea în România a persoanelor care vin din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană, aflate în zona ROȘIE:
- NU intră în carantină persoanele vaccinate sau trecute prin boală;
- Carantină pentru 10 zile (la domiciliu, la o adresă declarată sau într-un spațiu special amenajat) pentru persoanele nevaccinate și care nu au trecut prin boală, doar dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).
- Carantină pentru 14 zile (la domiciliu, la o adresă declarată sau într-un spațiu special amenajat) pentru persoanele nevaccinate și care nu au trecut prin boală, dacă NU prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).
Sosirea în România a persoanelor care vin din state terțe (altele decât UE și spațiul european)
- NU intră în carantină persoanele vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 180 de zile, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul national.
- Carantină pentru 10 zile la o adresă declarată sau într-un spațiu special amenajat în cazul în care persoanele nevaccinate ori cele care nu au trecut prin boală în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, cu condiția să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul national, indiferent de zona de risc în care sunt încadrate statele din care vin.
- Carantină pentru 14 zile pentru persoanele care intră în România și NU prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru COVID-19 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).
- Persoanele vaccinate sau trecute prin boală care sosesc în România din statele terțe fără test RT-PCR stau în carantină 10 zile.
Excepții de la măsura carantinării
SITUAȚII EXCEPTATE DE LA CARANTINARE, INDIFERENT DE ZONA DE RISC ÎN CARE SE AFLĂ STATUL COMUNITĂȚII EUROPENE:
- Copiii sub 12 ani;
- Copiii cu vârsta între 12 și 16 ani, indiferent de încadrarea țării în zona de risc, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
- Persoanele nevaccinate sau care nu au fost confirmate pozitiv în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din zona ROȘIE și rămân în România pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore). În această situație, persoanele trebuie să prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național. În situația în care persoanele nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcției de sănătate publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României;
- Persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul țării;
- Lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria sau Bulgaria, precum și cetățenii români angajați ai operatorilor economici din cele două țări. La intrarea în țară ei fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;
- Elevii/studenții, cetățeni români sau cetățenii cu domiciliul sau reședința în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România sau din afara țării, în cazul în care fac naveta zilnic. Aceștia trebuie să prezinte documente doveditoare. Aceleași măsuri se aplică în cazul în care elevii și studenții au de susținut examene sau urmează cursuri. Excepție fac și însoțitorii acestora, în cazul în care ne referim la elevi minori.
- Membrii delegațiilor sportive, precum și artiștii și staff-ul acestora nevaccinați ori trecuți prin boală, care sosesc din zona ROȘIE pentru participarea la competiții sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment. Aceștia trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național. Ei vor participa doar doar la activități în cadrul competițiilor sau, după caz, evenimentelor menționate;
- Conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă, precum și conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, nevaccinați ori care nu au trecut prin boală și care sosesc din zona ROȘIE. Aceștia trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul național, iar deplasarea se realizează doar în scop profesional;
- Persoanele predate autorităților române în baza acordurilor de readmisie, returnate în procedură accelerată;
- Membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București și posesori de pașapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate, nevaccinați ori care nu au trecut prin boală, care sosesc din zona ROȘIE. Condiția este ca aceștia să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național.
- Angajații sistemului național de apărare, ordine publică şi securitate națională care se întorc în România de la activități desfășurate în interes profesional în afara țării din statele terțe dacă sunt vaccinați ori au trecut prin boală.
SITUAȚII EXCEPTATE DE LA CARANTINARE, INDIFERENT DE ZONA DE RISC ÎN CARE SE AFLĂ STATUL TERȚ:
- Copiii sub 12 ani;
- Copiii cu vârsta între 12 și 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
- Persoanele nevaccinate sau care nu au fost confirmate pozitiv în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care rămân în România pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore). În această situație, persoanele trebuie să prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național. În situația în care persoanele nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcției de sănătate publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României;
- Persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul țării;
- Lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum și cetățenii români angajați ai operatorilor economici din cele trei țări. La intrarea în țară ei fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;
- Elevii/studenții, cetățeni români sau cetățenii cu domiciliul sau reședința în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România sau din afara țării, în cazul în care fac naveta zilnic. Aceștia trebuie să prezinte documente doveditoare. Aceleași măsuri se aplică în cazul în care elevii și studenții au de susținut examene sau urmează cursuri. Excepție fac și însoțitorii acestora, în cazul în care ne referim la elevi minori.
- Membrii delegațiilor sportive, precum și artiștii și staff-ul acestora nevaccinați ori care nu au trecut prin boală în ultimele 180 de zile, pentru participarea la competiții sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment. Aceștia trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național. Ei vor participa doar doar la activități în cadrul competițiilor sau, după caz, evenimentelor menționate;
- Conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă, precum și conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, nevaccinați ori care nu au trecut prin boală. Aceștia trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național, iar deplasarea se realizează doar în scop profesional;
- Membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București și posesori de pașapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate, nevaccinați ori care nu au trecut prin boală, care sosesc din state terțe, indiferent de încadrarea acestora în zona de risc. Condiția este ca aceștia să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național.
- Angajații sistemului național de apărare, ordine publică şi securitate națională care se întorc în România de la activități desfășurate în interes profesional în afara țării din statele terțe dacă sunt vaccinați ori au trecut prin boală.
Sursa: Libertatea Zilei