OVIDIU PUȚURA, MAGISTRATUL STRIVIT DE SISTEM: „TOATĂ LUMEA POVESTEA CĂ SRI ERA CONDUS DE COLDEA, NU DE MAIOR”. DE CE GENERALII STATULUI PARALEL AU VRUT SĂ MONITORIZEZE DEȚINUȚII

    0

    Dezvăluiri explozive făcute de fostul judecător Ovidiu Puțura despre rețeaua generalilor. Invitat, duminică seara, la Realitatea PLUS, în emisiunea Culisele Statului Paralel, fostul secretar de stat a dezvăluit încrengăturile din spatele Serviciilor. Deși, la acea vreme, șeful SRI era George Maior, spune acesta, toată lumea povestea că instituția era condusă, de fapt, de Florian Coldea. Mai mult, împreună cu Dumitru Dumbravă, mâna sa dreaptă,  generalul negru intenționa să monotorizeze deținuții. Astfel, ar fi pus mâna, de fapt, pe centrul de monitorizare GPS a unor persoane. 

    „In perioada cand persoane ca generalii Coldea si Dumbrava erau pe functii, nu pensionari, am spus si atunci adevarul, suparand chiar si pe politicienii de atunci si pe cei care conduceau partea operativa a SRI. Poate ca lucrurile s-au schimbat, chiar cred ca au venit altii in SRI, institutia s-a schimbat in bine fata de perioada in care era condusa de cei doi. Desi seful SRI era George Maior, toata lumea povestea ca institutia era condusa de fapt de Coldea, cu mana dreapta generalul Dumbrava. Mi se pare ca evolutia este buna, in sensul ca dupa ce acestia au plecat din institutie, lucrurile s-au imbunatatit iar aceste „interventii” in justitie cel putin nu mai sunt atat de vizibile, poate sunt si mai rare. Nu stiu azi sa fie astfel de interventii si e bine ca nu stiu. Sigur, nici nu mai am functiile de atunci cand vrand nevrand aflam informatii din interiorul sistemului de justitie si din SRI”, a spus Ovidiu Putura.

    Intrebat cum a ajuns in conflict cu statul paralel, fostul judecator a explicat: „A fost perioada in care PNL si PSD au facut o formatiune politica, USL. In acea perioada, functiile de demnitari sunt impartite. Din partea PNL mi s-a propus sa merg secretar de stat la Ministerul Justitiei. Am fost contactat de politicieni care mi-au spus ca in urma intelegerii pe care o au cu PSD cautau oameni care sa ocupe aceste functii. Inainte de a fi secretar de stat, am fost director in minister, la Directia Contencios. 

    Am fost chemat la o sedinta de partid, iar ulterior s-a facut propunerea, a fost acceptata. Era in timpul Guvernului Ponta. 

    Puțura: Dumitru Dumbravă venea la Ministerul Justiției cu diverse probleme

     

    Ma cunosteam cu Dumitru Dumbrava pentru ca si in perioada in care eu am lucrat in minister ne-am intalnit de mai multe ori. Venea la Ministerul Justitiei cu diverse probleme. Nu ma cauta pe mine, in general il cauta pe ministru sau un secretar de stat. El este de profesie procuror. Venea la mine si dintr-o oarecare curtoazie. Nu participam la discutiile lui cu ministrul. Cand eram eu director, ministru era Catalin Predoiu. Sau venea la un secretar de stat. In rest, venea sa ma salute. 

    Nu stiu ce cauta un director SRI in Ministerul Justitiei. Eu ma miram cand venea. Am considerat aceste vizite-intalniri mai mult de curtoazie, de colegialitate, dar imi dau seamna ca el de fapt incerca sa construiasca o relatie spunandu-mi de fiecare data: „Trebuie sa tinem aproape ca o sa avem mult de lucru”, s.a.m.d. „

    Intrebat daca a simtit ca doreste sa construiasca o relatie cu el, Putura a replicat: „Da, cu siguranta dorea asta pentru ca el ma cauta. Pana nu am ajuns secretar de stat nu mi-a cerut sa fac lucruri. Dupa, au fost alte discutii si intalniri, nu au fost foarte dese, el nu venea la mine, vorbea direct cu ministrul. Ministrul cred ca era sunat de Coldea, de fapt. Cand am ajuns secretar de stat, ministru era Titus Corlatean. Venea la toti ministrii, dupa a fost Robert Cazanciuc. Singurul ministru la care nu am vazut sa vina era Mona Pivniceru. Eu am fost secretar de stat sub mai multi ministri, chiar si sub Ponta. Dumbrava am vazut ca a venit la toata lumea, in afara de Mona Pivniceru. Probabil ca, fiind si judecator de Inalta Curte inainte de a fi ministru, Pivniceru a tinut o distanta fata de SRI pentru ca imi aduc aminte ca ea m-a chemat odata in birou si mi-a zis: „Sunt adusa dimineata de SPP, purtata toata ziua oriunde avem noi treaba, cum facem sa scap eu de astia sa nu ma mai duca?” Dupa aceasta discutie am sunat la SPP sa intreb care e procedura sa renunte un ministru la serviciile lor. Am facut o cerere dupa in numele ei si SPP mi-a cerut sa semneze doamna ministru, sa-si ia angajamentul ca orice s-ar intampla isi asuma acest lucru. Am vorbit cu ea, i-am dat cererea formulata in numele ei personal, mi-a zis „Da-o incoace ca o semnez sa nu-i mai vad pe astia!” A renuntat la SPP. Cand Pivniceru era ministru, nu l-am vazut pe Dumbrava deloc. „

    In ceea ce priveste problemele cu care venea Dumbrava la el cat timp a fost secretar de stat, Ovidiu Putura a explicat: „Imi aduc aminte de una care a provocat si o anumita suparare care anterior am inteles ca a fost discutata si cu ministrul cand a venit la minister, sa le transferam drepturile, competentele ministerului asupra detinutilor si arestatilor care vor avea bratara electronicaSRI nu avea nicio treaba cu asta, m-a mirat foarte mult. Cazanciuc era atunci ministru. I-am spus ca nu inteleg juridic si legal cum se poate face asta pentru ca SRI nu are aceste competente. Cazanciuc statea langa mine la aceasta intalnire si mi-a spus: „Lasa-i, lasa-i…” M-am intors si i-am spus: „N-am cum, nu se poate”. Dumbrava a spus ca o sa-i spuna domnului general, referindu-se la domnul Coldea, si ca domnul general o sa se supere foarte tare. „

    Intrebat care ar fi putut fi cauza dorintei lor de a lua la SRI aceasta urmarire a detinutilor cu bratara, Putura a explicat: „Aceste bratari sunt un sistem de monitorizare prin GPS a unor persoane. Practic, nu doreau bratara in sine, ci ca centrul de monitorizare sa fie in aributiunea lor. GPS-ul este incorporat in bratara, dar poate fi si neincorporat, pus in geanta… Pe acelasi sistem pe care ei aveau si centrul de monitorizare si interceptare a convorbirile telefonice. Asa a ramas, asa a fost… 

    Asta a fost printre ultimele chestiuni discutate cand eram eu secretar de stat pentru ca la scurt timp am fost chemat de Cazanciuc si mi-a spus ca postul meu este promis altcuiva. M-a sunat premierul, Victor Ponta, si mi-a spus ca va trebui sa se intample asta repede. Tin minte ca l-am sunat pe Ponta si i-am spus nu am nicio problema, puneti pe cine vreti. Iar apoi am fost eliberat din functie.

    Au venit prezidentialele. Ponta a candidat la Cotroceni si era convins ca o sa si castige. Lucrurile nu s-au intamplat cum a dorit el. Isi facuse si o echipa, s-a gandit cine sa fie la SRI, cine la SPP, etc. Nu au iesit lucrurile cum si le-a pregatit. Alegerile au fost castigate de Klaus Iohannis. „

    Potrivit fostului judecator, Dumitru Dumbrava venea la Ministerul Justitiei si cu anumite chestiuni legate de contracte.

    Ei aveau niste firme, din ce am inteles. Contracte in sensul de achizitii publice. La acele achizitii ei aveau diverse zone de interes unde ziceau ca sunt anumite firme controlate de ei sau ale lor si ca era bine sa castige la Ministerul Justitiei. Nu cunosc numele firmelor, dar asta era solicitarea ca la anumite licitatii vor participa anumite firme si daca se poate ca acele firme sa castige. Nu eram in gasca ca sa-mi spuna cine sunt. Singurul lucru pe care-l faceam atunci era sa numesc niste comisii de evaluare. Am refuzat ca eu nu ma ocup, ca eu doar numesc o comisie. Mi-a spus ca sunt suparati ca nu colaborez cu ei

    Firmele in general erau pe zona de IT. Era atunci in discutie dosarul electronic. Toata lumea era atunci fericita in instanta ca exista dosarul electronic. Asta s-a intamplat ca a venit covid-ul. Inaintea mea a fost secretar de stat Alina Bica. Ea incepuse sa faca demersurile ca sa avem dosar electronic in instanta. 

    Mi-a si zis cu cat trebuie sa castige o anumita firma. I-am spus ca e imposibil ca nu avem buget. Era vorba de milioane de euro. Atunci ministru era Cazanciuc. M-am dus la el si i-am spus si mi-a zis sa nu ma bag. Rugaminti din astea avea tot timpul. 

    S-a intamplat ca aceeasi chestiune i-au facut-o si lui Bica. Ea incepuse acest program. Tin minte ca Bica, pe atunci eram director, ne-a chemat pe cativa si ne-a spus ca trebuie sa facem ceva cu dosarele astea. S-a intamplat ceva ca a venit foarte bucuroasa ca va face. Ne-a chemat pe cativa directori si ne-a spus ca sa facem un grup de lucru. Ne-a intrebat daca vrem sa facem asta. I-am spus ca daca vreti sa fiu in acest grup de lucru… A facut grupul, a numit cativa directori, apoi a murit, nu ne-a mai zis nimic. M-am gandit ca probabil a patit acelasi lucru. 

    Erau suparati cand se intampla cate o schimbare in ministerNoi aveam si niste oameni, romani, la CEDO, care lucreaza pe dosarele facute impotriva statului roman. Daca faceam vreo schimbare de acolo era suparare mare, de unde am tras concluzia ca oamenii de acolo aveau aviz de la ei sa mearga la CEDO sa imparta justitia impotriva Romaniei si acolo. Asa functionau lucrurile. 

    Am fost in Comisia de control a SRI sa spun aceste lucruri. Trebuia sa verifice. Comisia trebuia sa ne raspunda. Au trecut din 2017 nu am primit inca raspuns, desi am cateva raspunsuri ca o sa primesc raspuns, dar ca verificarile sunt foarte ample si dureaza. Dupa aceste dezvaluiri din Comisie, s-au luat niste masuri.”

    Intrebat daca in minister a simtit ca sunt oameni de-ai lor, Putura a replicat: „Sigur. Cand voiam sa mut oameni, ori el ori cineva trimis de el de la SRI venea sa ma intrebe de ce mut oameni. Ei spuneau ca nu sunt de acord institutional. Probabil ca erau chestiuni personale. Acel sistem pe care l-au creat l-au trecut pe persoana fizica. „

    Advertisement

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.