Există atât de multe lucruri pe care poate nu le știm despre alimentele pe care le consumăm, dar ceea ce putem dori să știm este dacă putem consuma produsele în siguranță sau dacă ar trebui să încercăm să nu le mai cumpărăm.
Am aflat ce produse nu ar mânca niciodată nutriționiștii și le vom împărtăși cu tine!
1. Batoane de cereale
Batoanele de cereale au fost strâns asociate cu un stil de viață sănătos și vândute ca o gustare bună pentru cei care doresc să slăbească. Dar nutriționiștii le consideră nocive, stând în calea unei diete sănătoase. Conțin o cantitate mare de zahăr, sare și grăsimi saturate. Se pare că nu există nicio diferență dacă mănânci un pumn de bomboane sau un baton de cereale, ambele ar putea fi la fel de dăunătoare.
2. Pâine integrală din comerț
Pâinea integrală este făcută din boabe măcinate fin, ceea ce îi conferă culoarea maronie atractivă. Este considerată unul dintre cele mai sănătoase tipuri de pâine, deoarece este bogată în fibre și ne face să ne simțim sătui mai mult timp. Dar dieteticienii susțin că pâinea integrală cumpărată din magazin este bogată în conservanți, sare și zahăr. Pâinea de casă este considerată o alternativă bună și sănătoasă, iar modalitatea de a o păstra mai proaspătă, fără ingrediente dăunătoare, este prin adăugarea vitaminei C în aluat.
3. Produse care sunt etichetate „cu conținut scăzut de grăsimi” sau „fără zahăr”
În timp ce cuvintele „Cu conținut scăzut de grăsimi” sau „Fără zahăr” pot deveni un declanșator de cumpărare pentru cei care țin o dietă, dieteticienii înșiși consideră aceste produse departe de a fi prietenoase cu silueta. Produsele fără grăsimi și zahăr devin, de asemenea, fără gust, așa că producătorii adaugă o mulțime de potențiatori artificiali ai gustului și substanțe chimice, care de fapt îți pot distruge atât dieta, cât și sănătatea.
4. Carne procesată
Carnea procesată conține aditivi nocivi care o fac să arate mai atractivă și ajută la prelungirea duratei de valabilitate a produsului.Amintim șunculița, cârnații, hot-dogii și conservele de carne. Dar, în mod surprinzător, carnea tocată poate fi considerată un aliment procesat, deoarece poate conține și conservanți. Așadar, carnea tocată de casă este o alternativă mai sănătoasă la chiftelele și burgerii cumpărați din magazin, deoarece ești sigur de ingrediente și poți controla, de asemenea, cantitatea de grăsime din carnea ta.
5. Rondele de orez
Rondelele de orez expandat sunt foarte tentante pentru că sunt pline de… nimic. Fără grăsimi, fără zahăr, fără fibre, fără minerale și fără calorii. Dar dieteticienii nu le-ar mânca niciodată, pentru că sunt transformate în zahăr aproape imediat după ce ajung în sistemul tău digestiv. Indicele lor glicemic poate crește până la 82, în timp ce zahărul pur este de 100, iar un bol de înghețată este de 66. Acestea pot crește riscul de diabet și nu pot fi considerate o gustare sănătoasă.
6. Produse colorate
Coloranții alimentari nu sunt folosiți numai în bomboane și gogoși, ci sunt chiar adăugați și la murături, somon afumat și sosuri pentru salată. Copiii sunt cei mai mari consumatori de alimente colorate artificial, iar cercetările leagă acest factor cu creșterea ADHD la copii. Printre celelalte efecte dăunătoare pot fi depresia și schimbările de dispoziție, precum și dificultăți de somn.
7. Suc de legume verzi cumpărat din magazin
O tendință de detoxifiere cu suc verde inspirată de celebrități a cucerit mințile multor oameni. Însă nutriționiștii sunt sceptici cu privire la sucuri și detoxifiere și, în special, cu privire la popularul suc de legume verzi. În primul rând, sucurile pot interacționa cu medicamentele pe care le iei și pot produce efecte nocive. În al doilea rând, sucul de legume verzi vândut în magazine poate conține de fapt niște suc de fructe.
8. Lapte de soia
Oamenii de știință spun că boabele de soia conțin izoflavone, care acționează ca hormonul feminin estrogen. Dacă bărbații au estrogen în exces în corpul lor, ei pot dezvolta creșterea sânilor. Pentru femei, nivelul excesiv de estrogen poate duce la creșterea în greutate . Nutriționiștii preferă să nu bea lapte de soia din cauza potențialelor probleme hormonale.
9. Fructe conservate
Multe mărci de conserve de fructe tind să folosească siropul ca și conservant, care poate conține o cantitate excesivă de zahăr, iar valoarea nutritivă a fructelor scade semnificativ din această cauză. Principala recomandare este să alegi fructele care au fost conservate în suc propriu și nu în sirop, pentru a menține conținutul de zahăr scăzut.
10. Unt de arahide
În timp ce untul de arahide original conține multe ingrediente utile, cel care este vândut în majoritatea magazinelor poate fi destul de dăunător, potrivit nutriționiștilor. Acest lucru se datorează faptului că acest tip de unt conține ingrediente suplimentare, cum ar fi grăsimi trans, ulei vegetal și mult zahăr. Dieteticienii optează pentru untul de arahide din magazinele naturiste, mai degrabă decât să-l cumpere de la un supermarket obișnuit.