Lidia Buble a fost audiată de procurorii DIICOT pentru că ar fi dat mită unor polițiști după ce ar fi fost prinsă băută la volan.
Cântăreața a fost oprită în trafic pentru un control de rutină, în timp ce se îndrepta spre locuința sa din București. Cei doi agenți de poliție care au oprit-o ar fi pus-o pe artistă să sufle în etilotest, însă acesta nu s-a grăbit să facă acest lucru. În schimb, a sunat un prieten pe care l-ar fi întrebat ce să facă, în condițiile în care, înainte să se urce la volan, consumase alcool, scrie tabu.ro
Prietenul Lidiei ar fi sfătuit-o însă să nu sufle, ci să încerce să le ofere celor doi o ”mică atenție”.
Potrivit Gândul.ro, artista a reușit să îi convingă pe agenți să accepte o sumă de bani și să o lase să plece. Mai mult decât atât, aceștia ar fi însoțit-o până acasă, în condițiile în care nu avea bani cash la ea. Ajunsă acasă, vedeta a constatat că nu are bani cash nici acolo, astfel încât a luat cardul și s-a deplasat către un bancomat unde a scos suma asupra căreia se învoise cu cei doi polițiști.
După ce i-ar fi mituit pe polițiști, artista l-a sunat din nou pe bărbatul cu care se sfătuise la început, căruia i-a povestit cu lux de amănunte cum și cât a plătit ca să își păstreze permisul.
Lidia Buble însă nu a știut un mic amănunt. Faptul că telefonul bărbatului respectiv era monitorizat la solicitarea DIICOT, în contextul unei anchete care privea presupuse infracțiuni asimilate criminalității organizate.
Procurorii DIICOT au deschis un nou dosar de corupție în care sunt vizate fapte de instigare, dar și luare de mită. Procurorii au descins, săptămâna trecută, și la sediul Brigăzii de Poliție Rutieră de unde au plecat însoțiți de cei doi agenți.
În același timp, ar fi fost chemată la audieri și Lidia Buble, care ar fi scăpat de acuzații după ce ar fi dat declarații complete, cu toate că, în cazul dării de mită, legea spune că, pentru a fi exonerată de vină, persoana care a oferit mita trebuie să facă denunțul înainte ca autoritățile să se sesizeze cu privire la infracțiune, scrie Gândul.
Sursa: Realitatea Star