Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au căsătorit în Las Vegas, potrivit unor informații apărute duminică în presă.
Cuplul a obținut certificatul de căsătorie din comitatul Clark, din statul Nevada, sâmbătă, 16 iulie, potrivit detaliilor documentului postate online de biroul grefierului comitatului.
Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au căsătorit în Las Vegas
Mai multe tabloide și reviste internaționale au relatat că cei doi artiști s-au căsătorit. Site-ul de monden TMZ a dat vestea că faimosul cuplu și-a unit pentru a doua oară destinele. Iar pagina 6 de la New York Post a raportat, de asemenea, fericitul eveniment.
Ea spune că a fost nunta lor de vis.
“Am făcut-o. Dragostea este frumoasă. Dragostea este bună. Și se dovedește că dragostea are răbdare. Douăzeci de ani de răbdare”, a scris ea.
Jennifer a povestit că împreună cu Ben au zburat sâmbătă la Las Vegas și au stat la coadă pentru un certificat de căsătorie alături de alte patru cupluri.
„Este adevărat ce se spune: „Tot ce ai nevoie este dragoste”, a scris ea. „Suntem atât de recunoscători că avem asta din abundență, o nouă familie minunată de cinci copii minunați și o viață pe care nu am avut niciodată mai multe motive să o așteptăm cu nerăbdare.”
Jennifer Lopez își va schimba numele în Jennifer Affleck.
Jennifer Lopez, 52 de ani, s-a logodit din nou în aprilie cu Ben Affleck, 49 de ani, cu care a reluat legătura la începutul anului 2021, la aproape două decenii după ce cuplul a rupt planurile de nuntă.
Cuplul, poreclit „Bennifer”, a început să se întâlnească la jumătatea anului 2002 şi s-a logodit în acelaşi an. Actorul i-a oferit la acea vreme cântăreței un inel imes de logodnă cu diamant roz de 6,1 carate, dar au amânat brusc nunta şi în cele din urmă s-au despărțit în 2004.
Jennifer Lopez s-a întors în brațele lui Ben Affleck după despărțirea de Alex Rodriguez.