Irina Fodor, dezvăluiri tulburătoare despre boala soţului ei. Răzvan Fodor, la un pas să moară în somn

0
Irina Fodor

Răzvan Fodor suferă de astm, o boală care nu are leac. Irina Fodor a dezvăluit faptul că soţului ei nu-i lipseşte niciodată inhalatorul şi au fost câteva situaţii în care acest accesoriu i-a salvat viaţa.

Prima dată când soţul ei a avut probleme din cauza astmului a fost într-o vacanță petrecută în India.

Eram în India și am hotărât, împreună cu restul găștii, să mergem vreo două zile în deșertul Rajasthan, și să dormim peste noapte în mijlocul pustietății. Zis și făcut: am mers toată ziua pe cămile, până în mijlocul deșertului, ne-am făcut tabăra, am gătit cina la foc, am stat la povești și ne-am bucurat de bolta înstelată. Târziu în noapte, am hotărât să mergem la culcare. Noi am fost o trupă de 8 oameni și dormeam ca sardinele, toți într-un cort. Când să ațipesc, aud un zgomot ciudat, ca un șuierat.

Răzvan mă prinde de mână și îmi spune, în timp ce de-abia mai respira: “Inhalatorul”. Se sufoca. Afară-beznă, în cort-beznă, iar locația bagajelor noastre- deloc precisă. Știam că am doar câteva minute ca să găsesc medicamentul și m-a luat tremuratul: am pornit de-a bușilea și am trecut, prin întuneric, peste capetele, mâinile și picioarele prietenilor noștri în timp ce pipăiam disperată colțurile cortului ca să găsesc borseta mea, în care știam că ascunsesem un inhalator pentru cazuri urgente. Fix ca acesta. Știam că el nu se poate mișca și că trebuie să stea cât mai calm ca să poată respira în continuare, iar timpul se scurgea repede. Descopăr borseta, inhalatorul, trec inapoi, prin beznă peste prietenii noștri, ajung la Răzvan: “3, 2, 1, inspiră!”a scris Irina Fodor pe blogul ei.

Irina Fodor a relatat și o altă întâmplare ce se putea încheia tragic. Florile din încăperea în care se afla artistul împreună cu prietenii şi soţia lui au fost declanşatorul crizei de astm. Graţie prezenţei de spirit a celor din jur, Răzvan a ajuns la spital în cel mai scurt timp. Era aproape inconştient, dar medicii au reuşit să-i salveze viaţa şi de data asta.

„Altă dată, lucrurile au fost mai serioase: la o petrecere surpriză, unde sărbătorita era așteptată pe întuneric de toată gașca, soțu’ nu și-a dat seama că întreaga cameră e ticsită de flori. Când toată lumea a început să cânte “la mulți ani” și luminile s-au aprins, Fodorică de abia mai avea aer să ceară ajutor. L-au luat prietenii noștri și au fugit cu el la spital aproape inconștient”, a povestit prezentatoarea pe blogul ei.

Irina a mai dezvăluit alte două momente critice din viaţa prezentatorului. „Și de acasă am fugit de vreo două ori la Urgențe în pijamale: o dată, de la prea mult rozmarin într-un preparat, a doua oară, de la un vin bio, de țară (în cazul vinului, se pare că a fost din cauza histaminei)”, a povestit prezentatoarea TV.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.