Geniul lui Picasso: O privire în universul său creativ!

0

Încă din copilărie, Pablo Picasso a fost atras de pictură, fiind influenţat de tatăl său, Jose Ruiz Blasco, curator al Muzeului Municipal din Malaga, pictor şi profesor la Școala de Arte Frumoase din acelaşi oraş spaniol. Copil fiind, Picasso îşi privea tatăl pictând şi îl însoţea frecvent la muzeu. 

Despre Pablo Picasso s-a scris şi s-a vorbit mult, opera sa fiind o oglindă care oferă o imagine clară a artei în secolul al XX-lea şi a propriei vieţi a artistului. Prima pictură în ulei a celui care urma să ajungă să schimbe în mod radical arta, a fost „Le petit Picador Jaune”. Avea doar 8 ani când semna această lucrare. La 13 ani, urmând să picteze „La Fillette aux pieds nus”

În ceea ce priveşte educaţia sa, pe lângă aceea clasică, Picasso a urmat un curs de desen la Beaux-Arts din Corunna, ca mai târziu să fie acceptat la Școala de Arte Frumoase din Barcelona. În 1897 s-a înscris la Real Academia de San Fernando, din Madrid, moment din care începe să meargă regulat în Muzeul Prado, cu scopul de a studia şi copia lucrări ale unor mari maeştri, precum El Greco și Velazquez. 

În 1899 Picasso se întoarce în Barcelona, de unde pleacă într-un timp scurt în Paris, oraş în care va lucra o perioadă îndelungată pentru cariera sa.  

Pablo Picasso: Perioadele albastră și roz

Sinuciderea prietenului său Casagemas în anul 1901 şi sărăcia în care trăia, îl influenţează mult pe Picasso care pictează la vremea respectivă tablouri nuanțate cu albastru – culoare care îi defineşte perfect starea de spirit, fiind asociată cu melancolia. În Muzeul Național Picasso-Paris este păstrat tabloul „Autoportretul albastru”, lucrare din 1901, care îl reprezintă pe tânărul Picasso la 20 de ani, slăbit și îmbrăcat într-o haină peticită. 

Alte momente importante ale acestei perioade includ următoarele: în vara lui 1901, Picasso a avut prima expoziție la galeria lui Ambroise Vollard din Paris; în mai 1903, a realizat o lucrare emblematică a perioadei albastre; în 1907, Picasso a creat desene pregătitoare pentru „Demoiselles d’Avignon”, marcând începutul perioadei cubiste, caracterizată printr-un limbaj geometric distinct. 

Pablo Picasso: Cubismul

Cubismul este un rezultat al colaborării lui Picasso cu Georges Braque, o mişcare artistică care marchează secolul XX. Lucrarea pentru „Demoiselles d’Avignon” a început în anul 1906 şi finalizata un an mai târziu. Reprezentând frontal câteva prostituate din cartierul roșu din Barcelona, a șocat publicul la acea vreme. De astfel, de la crearea sa și până la prima expunere la Salon d’Antin din Paris în 1916,  a stârnit reacții diverse, de la indiferență la neînțelegere și respingere, atât din cauza subiectului, cât și a stilului său radical. 

Pablo Picasso: Primul Război Mondial

Ascensiunea cubismului a fost întreruptă în 1914, de Primul Război Mondial. Picasso nu a fost mobilizat precum alţi artişti, pentru că avea naţionalitate spaniolă, însă, până în 1917 când s-a implicat în aventura colaborativă a baletelor rusești, a lucrat reprezentări clasice ale subiectului. 

În 1924, realizează opere cu natură moartă de dimensiuni mari, într-un stil cubist și decorativ. În același an, „Demoiselles d’Avignon” este achiziţionat de Jacques Doucet. Un an mai târziu, expune tablourile „Noël, la neige”, „Homme à la guitar” și „Tête de Femme” la expoziţia  „La Peinture Surréaliste”. 

Marcat de bombardamentul unui oraş mic din Spania, Guernica, din 26 aprilie 1937, în cadrul căruia mor 4000 de oameni, Picasso pictează un tablou păstrat azi la Muzeul Reina Sofia din Madrid. 

Pablo Picasso: ultimii ani

Ultima sa reşedinţă a fost ferma Notre-Dame-de-Vie, achiziţionata în 1961. În perioada 1968 – 1972, Picasso a pictat mai mult de o sută de pânze și a realizat câteva sute de gravuri. Deşi avea peste 85 ani, a produs numeroase opere, starea sa fizică fiind una bună.

La 8 aprilie 1973, marele maestru moare la Mougins, fiind înmormântat două zile mai târziu, în parcul Château de Vauvenargues. Azi, Picasso este prezent în 331 de muzee din întreaga lume.

Advertisement