Veşti bune pentru românii care sunt abonaţi la Hidroelectrica, compania care nu a mai emis facturi de aproape nouă luni de zile.
Dacă la începutul acestui an, reprezentanţii companiei anunţau că sistemul de facturare va intra în normalitate la începutul lunii februarie, iată că, de ieri, au început să vină primele facturi după multe luni de pauză.
Membrii grupulului de clienţi Hidroelectrica spun că au început să primească primele facturi după multe luni de pauză.
Cei mai mulţi dintre ei spun că facturile la energie electrică sunt pe luna aprilie 2022, nu pe mai multe luni, iar termenul de plată este luna martie 2023.
Facturile Hidroelectrica pot fi plătite în rate
Compania Hidroelectrica a anunţat la începutul anului că restanțierii pot opta pentru eșalonarea sumelor, pe o perioadă de șase luni.
Aproape 500.000 de consumatori nu și-au primit facturile la energie electrică în ultimele luni
Facturile Hidroelectrica pot fi plătite într-un interval destul de larg, de 45 de zile în cazul clienților casnici, respectiv de 30 de zile în cazul consumatorilor non-casnici, perioade pentru care nu sunt percepute penalități.
Eșalonarea se solicită online, prin completarea unui formular tip, sau direct la sediile sucursalelor.
Compania a pus la dispoziţia clienţilor un formular-tip pentru cererea de eșalonare a plăţii, în cazul celor care doresc.
FORMULAR CLIENT CASNIC sau FORMULAR CLIENT BUSINESS