Emily Burghelea s-a izbit frontal de un TIR. Totul a fost filmat, cum se simte vedeta

0

Emily Burghelea postat o serie de imagini cutremurătoare pe pagina ei de Instagram, în care apare total desfigurată.

Aceasta a fost implicată într-un accident de mașină de o gravitate extremă. Potrivit mărturiilor sale, accidentul a avut loc în timp ce se afla într-un taxi, îndreptându-se spre aeroport. Mai avea doar cinci minute până la destinație când, pe un drum neiluminat, taxiul în care se afla s-a izbit frontal de un TIR parcat în mijlocul străzii. Impactul a fost devastator, având loc la o viteză de 80 km/h.

„Am intrat frontal intr-un TIR. Am scapat cu viata doar datorita lui Dumnezeu.

Eram in taxi, mai aveam 5 minute pana la aeroportul din Mairitius. In ultima curba, pe un drum neiluminat, orbiti de faza lunga a tuturor celor de pe contrasens, ne-am izbit frontal la 80 km/ora de un TIR care a aparut din senin parcat in mijlocul strazii”, a scris Emily Burghelea pe Instagram.

video AICI

„Eram doar eu, cu nasa. Toata familia ne astepta la aeroport. In momentul impactului, din inertie, nasa a venit peste mine si m-am izbit de geamul masinii strivindu-mi fata, apoi ne-am trezit amandoua pe parbrizul masinii. Sau mai bine zis… M-am trezit doar eu. Ea era inconstienta. Am simtit ca ma invaluie o senzatie de molesala care ma trimitea sa ma intind pe camp. Am inceput sa zic Tatal Nostru si primul gand care mi-a venit in minte a fost sa ma scutur de toata durerea, sa o iau pe nasa de acolo si sa fugim. A fost primul semn divin.

Nasa delira , nu raspundea la nimic din ce o intrebam, Stiga doar “Where is my son” un moment mai infiorator ca acela nu am trait niciodata.”, a mai povestit ea.

Imagine

Emily a explicat evenimentul pe Instagram, descriind momentul de groază prin care a trecut:

„Moartea ne-a facut cu mana. Cand inchid ochii resimt fiecare moment si ma doboara. Tremur cand imi aduc aminte. Pasii nostri pe langa moarte nu s-au oprit aici, am fost ghidate de Dumnezeu si lucrurile au luat o intorsatura la care nimeni nu s-ar fi asteptat…”, a scris Emily.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.