Din ce face bani CRBL după ce a părăsit România

0
CRBL

Eduard Mihail Andreianu, cunoscut sub numele de scenă CRBL, a părăsit România și s-a mutat în Spania, alături de soție și de fiica lor, Alessia.

CRBL s-a întors pe meleaguri mioritice și a mărturisit îi este dor de România și în special de mâncarea tradițională. Artistul a vorbit și despre chiria pe care o plătește în Marbella, deşi condițiile nu sunt întotdeauna cele mai bune.

„În Marbella sunt chirii de la 500-700 de euro, un apartament de două camere, cu terase mari. Dormitorul este o debara. Dacă vrei casă cum trebuie, vorbim și de sute de mii de euro chirie pe lună. Am avut teamă la fiecare pas, doar că noi suntem mult mai curajoși și ne asumăm. Mi-e foarte greu să îi înțeleg pe spanioli. Mă refer la felul lor. Spaniolul este foarte leneș și foarte înapoiat. Românul rezolvă orice situație. Ne e dor de viteza cu care românii se adaptează la orice. Sunt mulți români în Spania. Avem mulți prieteni, dar nu sunt genul care se duce acolo unde se duce toată lumea. M-am dus acolo pentru liniște. Căutam să mă bucur de lucrurile de care nu am apucat”, a declarat CRBL.

CRBL continuă cu muzica, iar în prezent are un proiect pe care speră să-l aducă la un moment dat și în România.

„Scriu, fac muzică în continuare. Separat de treaba asta sunt de mult implicat în tot ceea ce ține de tehnologia asta nouă. De foarte mult timp sunt în zona asta. O să aduc un proiect aici, în România de care o să auziți. Mă interesează pentru că știu că vlog chain-ul o să fie o formă nouă de internet în viitor”, a spus CRBL.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.