Despărțirea verii! Maria Popovici și Mincu și-au spus „adio”

0

Doi dintre cei mai îndrăgiți comedianți din România au decis să se despartă după aproximativ șase ani de căsnicie.

Maria Popovici a făcut publică separarea de Mincu, cel care i-a fost partener atât pe scenă, cât și în viața privată.

Maria Popovici și Mincu formau un cuplu de mai mulți ani, iar situațiile tensionate dintre ei ajungeau să fie glume în momentele lor de stand-up comedy. Cu toate acestea, au preferat să fie un cuplu discret și să nu ajungă pe primele pagini cu certurile lor. În ciuda echipei bune pe care o făceau din punct de vedere profesional, se pare că divergențele au ajuns să fie insuportabile, astfel că s-a ajuns la despărțire, lucru pe care au decis să îl țină secret o perioadă.

Fanii se așteptau ca cei doi să devină părinți în curând. Din păcate, anunțul ce părea imposibil a fost făcut chiar de către actrița de comedie.

Maria Popovici a publicat un mesaj conform căruia relația dintre ea și Mincu s-a încheiat de ceva timp. Cu toate că nu-și dorea să facă anunțul, a decis să își anunțe fanii despre acest eveniment trist. Ea a menționat că este pentru prima și ultima oară când vorbește despre viața ei privată, iar motivele despărțirii vor fi păstrate doar pentru ei.

„Salutare! Relația noastră s-a încheiat acum ceva timp de comun acord dar am ales să nu facem asta public, pentru că nu considerăm că privește pe cineva. Se pare că vrei, nu vrei, dacă ești persoană publică trebuie sa faci un anunț, mai ales după ce ți-ai expus relația așa mult timp. Ne-ar plăcea să vă rugăm să ne respectați dreptul la intimitate, dar știm și noi ca e aproape imposibil, așa că vă anunțăm că nu vom discuta vreodată subiectul în spațiul public. Mulțumim!”, a scris Maria Popovici pe rețelele de socializare.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.