Cum arată și cu ce se ocupă soția medicului Adrian Marinescu

0

Adrian Marinescu este directorul Institutului Matei Balș. Notorietatea medicului a crescut după izbucnirea pandemiei de Covid-19, acesta având numeroase intervenții la televizor și nu numai.

Vestitul medic a prezentat-o tuturor pe Emma, femeia cu care trăieşte o adevărată poveste de dragoste. Este pentru prima dată când cei doi soţi apar împreună la o emisiune TV. Emma Marinescu, de 31 de ani, este mai tânără cu 17 ani decât celebrul medic infecționist și este de profesie arhitect. Ea și medicul Adrian Marinescu sunt căsătoriți de 6 ani.

„Suntem împreună din 2012. Am avut o problemă medicală cu mama, n-o puteam rezolva și am ajuns la Adi. Eu am crezut atunci că nu se poate întâmpla ceva între noi, nu-mi permiteam să mă gândesc așa. A fost dragoste la prima vedere, de abia în 2015, după trei ani, el a făcut primul pas.

Mama a mai avut nevoie de niște evaluări, un control de rutină și s-a reaprins atunci flacăra între noi. M-a sunat domnul doctor și a zis că vrea să ne întâlnim să ieșim puțin. Eu chiar l-am întrebat dacă nu a greșit numărul! Când ne-am văzut, ne-am topit amândoi. Ne-am dat un un punct de întâlnire într-o parcare.

Cererea în căsătorie a fost repede, la un an. El nu a știut în ce zi m-a cerut, a fost pe 13 mai, ziua în care s-au căsătorit și părinții mei. El este foarte calm, m-a ajutat mult în perioada asta.

Eu am lucrat mult în proiectare, acum fac arhitectură de interior. Am și un hobby, un blog de călătorie. Mama e profesoară de limba română și mă controlează la virgulă. Am văzut undeva la peste 25 de țări! În pandemie, însă, n-am mai călătorit!”, a povestit Emma Marinescu, în emisiunea „La Măruță”.

Medicul a povestit că pacienta a devenit soacra lui. „Eu nu cred în astre, dar la noi așa a fost. Pacienta mi-a devenit mama soacră. De aceea e bine să-ți tratezi cum trebuie pacienții. Să fie mulțumiți. E o diferență de vârstă între noi. Întotdeauna unii vorbesc. Dar la noi nu a contat!”, a precizat Adrian Marinescu.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.