Cum arată și cât costă apartamentul pe care Andreea Bălan vrea să-l cumpere în Dubai

0
andreea balan

Andreea Bălan are planuri mari pentru 2022. Artista se gândește serios să-și cumpere un apartament în 2022, pe care să îl închirieze în perioadele în care nu va sta acolo alături de fetele sale. Declarațiile au fost făcute chiar în cadrul unui vlog, iar Andreea Bălan pare destul de sigură pe ea în această privință.

„Pentru că ne-a plăcut foarte mult când am fost aici, în Dubai, în vacanță… Și, de ce nu, să avem și noi aici o locație, un apartament în Dubai, ca să venim iarna, două-trei luni, jumătate de an și să stăm aici. Investiția ar fi ceva, se poate plăti în rate, doi ani. Mă voi gândi serios dacă voi face această investiție, să vin două luni pe an aici, iar, în rest, să închiriez”, a spus cântăreața de 37 de ani.

Andreea a pus deja ochii pe un apartament. Recent, blondina a mers în scop de afaceri în Dubai și a vizionat deja mai multe locații. În Emirate, Andreea Bălan s-a întâlnit cu surorile Bambi, Raluca și Denisa, care deja au câteva imobile acolo. „Surorile Bambi au deja apartamente aici. Acum m-au convins ele”, a spus vedeta.

Cântăreața are de gând să facă această investiție în imobiliare și a mărturisit că apartamentul se poate plăti și în rate. Dacă va cumpăra un apartament în Dubai, Andreea Bălan are de gând să-l închirieze cât timp ea nu va sta acolo.

„Am vizitat trei apartamente și câteva garsoniere. Mi-au plăcut foarte mult că erau la etaje superioare. Investiția ar fi ceva, dar se poate plăti în rate, în doi ani de zile. Mă voi gândi serios dacă voi face această investiție. Mi-ar plăcea să locuiesc aici două luni pe an, iar restul timpului să-l închiriez”, a dezvăluit ea.

Un apartament de lux pe care artista și-l dorește costă multe zerouri. În funcție de numărul de camere, facilități, dar și zonă, prețurile pentru un apartament de lux în Dubai pornesc de la 300.000 de euro și pot ajunge chiar și la 1.500.000 de euro, însă nu știm la ce sumă s-a gândit exact Andreea Bălan.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.