Românii care se pregătesc de pensionare își pun multe întrebări legate de vârsta la care pot face acest pas. În plus, ei au o mulțime de nedumeriri în contextul schimbărilor din ultima perioadă și anunțurilor venite din partea politicienilor.
Casa Națională de Pensii Publice, CNPP, a venit cu o serie de lămuriri pentru viitorii pensionari. Este nevoie doar să urmezi o serie de pași simpli pe site-ul instituției.
Răspunsurile pentru fiecare pensie în parte pot fi găsite pe site-ul CNPP. Mai întâi de toate, trebuie să accezi pagina web a instituției. Ulterior, vei completa data naşterii şi sexul. În acest fel vei afla simplu și rapid vârsta de pensionare.
Pentru a completa detaliile menționate trebuie să accesezi secțiunea „Când mă pot pensiona?”. În acest spațiu va trebui să adaugi data nașterii și sexul. De asemenea, ți se va cere să introduci cifrele sau literele care apar într-o imagine. După completarea informațiilor enumerate, apasă butonul „Calculează”.
Dacă efectuat corect pașii pe care i-am explicat, se va deschide un tabel cu data de pensionare şi stagiul minim pentru pensia de limită de vârstă, pensia anticipată sau pensia anticipată parţial. În plus, îți voi oferi și un exemplu.
O femeie care s-a născut pe data de 4 noiembrie 1982 și a avut un stagiu minim de cotizare de cel puțin 15 ani va ieși la pensie în noiembrie 2045. În același timp, dacă stagiul este situat între 35 și 40 de ani, această persoană va putea ieși la pensie începând cu noiembrie 2040, notează FANATIK.