CRBL și Elena divorțează după 16 ani de căsnicie

0

CRBL și Elena Andreianu au luat decizia de a se separa. Cei doi au făcut anunțul pe rețelele de socializare, spre surprinderea tuturor. 

Vestea vine la scurtă vreme după ce cuplul a participat la o emisiunea Power Couple.

Cu inima „împovărată de durere” și spre surpinderea fanilor, artistul a anunțat că urmează să divorțeze. Cei doi au mărturisit că au luat această hotărâre după o perioadă de reflecție profundă.

Dar cum discreția a fost mereu punctul lor forte, niciunul nu a oferit detalii despre motivele care au condus la ruptură. Au subliniat însă că au luat această decizie cu gândul atât la binele lor, cât și al fetiței pe care o au împreună, Alesia.

„Cu inimile împovărate de tristețe, dar în același timp într-un spirit de transparență și respect reciproc, dorim să vă împărtășim o decizie deosebit de dificilă pe care am luat-o împreună… Recunoaștem cu sinceritate toate momentele minunate pe care le-am împărtășit și lecțiile prețioase pe care le-am învățat împreună”, a scris CRBL pe Instagram.

Cuplul a cerut, de asemenea, respect pentru intimitatea lor și a fiicei lor în această perioadă sensibilă și au mulțumit fanilor pentru susținere și înțelegere.

„În această perioadă de schimbare, ne angajăm să menținem un cadru de respect și armonie, cu prioritatea de a asigura un mediu sănătos și echilibrat pentru creșterea și dezvoltarea copilului nostru. Vă rugăm să respectați intimitatea noastră și a copilului nostru în această perioadă sensibilă. Nu vom oferi detalii suplimentare în afara acestui anunț”, este mesajul cântărețului.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.