Românii care suferă de boala secolului şi plătesc asiguarea de sănătate beneficiază gratuit, din această lună, de consultaţii medicale, mai exact câte una pe lună.
Este vorba despre despresie, una dintre cele mai grave boli ale acestui secol, „boala secolului” așa cum a fost numită ea de specialiștii de la Organizația Mondială a Sănătății.
Consultații gratuite pentru pacienții care suferă de depresie
Mai exact, începând cu data de 1 iulie 2023, pachetul de bază de servicii medicale la care au dreptul pacienții asigurați la stat include și un număr de 12 consultații psihologice anuale gratuite. În plus, asigurații pot primi ajutor de specialitate inclusiv la domiciliu, atunci când este cazul.
Consultațiile psihologice sunt servicii medicale care au ca scop evaluarea, diagnosticarea, tratamentul și prevenirea tulburărilor mentale și emoționale.
Acestea pot fi acordate de medici psihiatri, psihologi clinicieni sau asistenți medicali cu competențe în domeniul sănătății mintale.
De luna aceasta, consultațiile psihologice vor fi acordate în mai multe situații decât înainte, însă doar în baza unei trimiteri din partea medicului specialist sau a celui de familie:
– la solicitarea asiguratului, pentru consiliere psihologică în caz de situații stresante sau traumatizante
– la recomandarea medicului de familie sau a medicului specialist, pentru evaluarea stării de sănătate mintală și stabilirea unui plan terapeutic
– la solicitarea asiguratului, pentru depistarea precoce a riscului de demență sau depresie la persoanele cu vârsta peste 60 de ani
– la solicitarea asiguratului, pentru evaluarea sănătății mintale și reproductive la persoanele cu vârsta între 40 și 60 de ani.
Numărul maxim de consultații psihologice pe care le poate primi în mod gratuit un asigurat este de 12 pe an, adică una pe lună.
Pentru a beneficia de consultații psihologice, asiguratul trebuie să prezinte cardul național de sănătate și biletul de trimitere eliberat de medicul care recomandă serviciul.
Sursa: Tabu.RO