Karym este cântărețul care va deveni sultan, după ce se va căsători cu o prințesă din Africa, a cărei nuntă încă nu are nași.
Karym este unul dintre artiștii care a reușit să strângă o comunitate de fani, după ce s-a lansat cu câteva piese care au avut succes.
Karym este pe punctul de a se căsători cu o prințesă din Africa și de a deveni sultan. Artistul și-a găsit marea iubire în Africa, și nu orice femeie, ci o prințesă! Astfel, cum nunta urmează, trebuie să aleagă și nașii.
Carmen de la Sălciua, Georgiana Lobonț și Celia sunt trei dintre cântărețele care au colaborat cu artistul.
Carmen de la Sălciua a spus faptul că au existat deja câteva discuții între ea și Karym legat de posibilitatea de a-i deveni părinte spiritual. „A existat o discuție cu Karym, să îi fiu nașă. Am rămas puțin surprinsă de faptul că va fi prinț. Uite unde te duce viața. Mă bucur pentru el. El a muncit mult pentru cariera lui, dar uite că viața a avut altceva pregătit pentru el. Eu mă bucur pentru fiecare om care evoluează, în orice domeniu”, a declarat Carmen de la Sălciua pentru Fanatik.ro.
Georgiana Lobonț a mărturisit că nu crede ca ea și soțul ei să îi cunune pe Karym și prințesa lui din Africa. Mai mult decât atât, artista nici nu crede că va participa la nuntă. Georgiana Lobonț și Karym au colaborat împreună pentru o piesă, însă relația lor nu a evoluat, spune ea.
„Eu am făcut o melodie cu Karym, mă înțeleg bine cu el, dar nu suntem atât de apropiați. Nu s-a legat o prietenie foarte strânsă între noi. Nici nu știu dacă o să ajungem la nuntă”, a spus Georgiana Lobonț pentru sursa precizată anterior.
Celia, care a colaborat și ea cu Karym în trecut, a dezvăluit că așteaptă cu nerăbdare propunerea oficială din partea artistului pentru a deveni nașa la nunta sa. Ea îl admiră pe Karym pentru talentul său și pentru modul în care s-a luptat să-și crească fiul singur în trecut.
„Noi îl lăsăm pe el să își facă alegerile. E frumos ca el să vină cu propunerea, apoi noi să dăm răspunsul. Eu l-am cunoscut pe vremea în care viața nu oferea atât de multe oportunități și uși deschise. La vremea aceea am simțit că ofer un ajutor cuiva care are talent, de aceea a făcut piesa cu el, care a prins foarte bine. Puteam să fac piesa aceea cu oricine altcineva, dar l-am ales pe Karym. El își creștea copilul singur, acesta a fost unul dintre lucrurile pe care le-am apreciat foarte mult la el. Faptul că își creștea băiețelul singur de mic și se lupta cu viața și greutățile. A fost greu, mai ales pentru un tată singur. L-am apreciat și i-am fost alături. Acum, cu atât mai mult mă bucur că are un alt viitor. Sper să îi dea Dumnezeu o cale foarte frumoasă de acum înainte. Abia aștept să cunosc și mireasa, am văzut că are niște trăsături foarte frumoase. Se vede că ea e un om cald, mi-am format deja o părere. Sunt convinsă că e un om frumos și abia aștept să ne întâlnim și față în față”, a declarat Celia pentru sursa citată.
Sursa: Tabu.RO