Silviu Prigoană a murit marți, 12 noiembrie, la vârsta de 60 de ani, după ce a suferit un infarct, în timp ce se afla la un restaurant din Bran.
Cu doar câteva zile înainte de moartea sa bruscă, omul de afaceri a fost invitat în podcastul lui Bursucu, acolo unde a abordat diverse subiecte, printre care și trecerea în neființă.
El era de părere că inima fiecărei persoane este programată să aibă un anumit număr de bătăi, iar când acestea se termină, omul pleacă de pe această lume, pentru că atât i-a fost scris să trăiască.
„Oamenii care sun relaxați toată viața și nu au nicio grijă, trăiesc mai mult decât oamenii care fac efort. Eu am impresia că soft-ul când a fost scris la animalul numit om, i-a fost scris un număr de bătăi de inimă. Și tu îți consumi numărul de bătăi de la inimă. Mai și ajuți inima cu diverse lucruri: tutun, alcool, medicamente, una alta și așa mai departe, dar într-un mediu natural, doi oameni, unul care face sport și unul care nu face sport, ăla care face sport moare mai repede pentru că i se termină bătăile de la inimă. Asta e explicația mea de ce unii mor mai repede și alții mai târziu.
Tinerii fac infarct pentru că e un motiv, infarctul nu se face așa într-o dimineață, am stat așa lejer la televizor și am făcut infarct. Are un motiv în spate, e legat de o boală, de ceva, nu ți se oprește inima așa, gata, ți s-au terminat bătăile, nu, dar s-a constatat că la oamenii în vârstă la care s-a făcut transplant cu inimi mai tinere au trăit mult mai mult decât alții. Au resetat contorul la inimă”, a declarat Silviu Prigoană, cu câteva zile înainte de a-și pierde viața, în podcastului lui Bursucu.
Sursa: Tabu.RO