Ce măsuri se iau în spitale din cauza creșterii numărului de cazuri COVID

0

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, apreciază că, probabil, numărul infecțiilor cu SARS-CoV-2 va crește în următoarele două săptămâni. Variantele de Omicron – Eris şi Pirola – sunt foarte contagioase, susțin specialiștii.

Ultimele săptămâni au însemnat o creștere sensibilă a numărului de infecții cu SARS-CoV-2 – circa 1.000 pe zi – la nivel național. Această creștere se va menține, probabil, și în următoarele două săptămâni, a spus ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Oficialul a adăugat că măsurile care ar trebui luate sunt cele deja cunoscute în cazul bolilor infecțioase respiratorii: „Fiecare unitate sanitară ia măsuri interne legale pentru a limita transmiterea în spital, gruparea pacienţilor, în funcţie de situaţie. Avem în jur de 1.000 de cazuri pe zi în momentul de faţă, dar nu discutăm decât despre o anumită aglomerare la nivelul unor spitale de boli infecţioase. Însă măsurile care se iau şi în cazurile de gripă, de exemplu, sunt similare şi pentru infecţia cu noul coronavirus. „Probabil că vom mai avea una-două săptămâni de creştere şi ulterior situaţia va începe să reintre în normal“, a explicat Alexandru Rafila.

Potrivit specialiștilor, ultimele subvariante ale tulpinii Omicron a SARS-CoV-2, respectiv Eris și Pirola, depistate în mai multe țări europene, sunt prezente și în România. Durerile de cap, greața și vărsăturile se numără printre semnele infecției.

Potrivit dr. Adrian Marinescu, medic primar de boli infecțioase, directorul medical al Institutului de Boli Infecțioase „Prof.dr. Matei Balș“ din București, cel mai probabil jumătate dintre noile cazuri de infecții au de-a face cu noile subtulpini. „În momentul în care un virus rămâne în circulaţie o perioadă lungă de timp evident că suferă mutaţii. Cele mai multe sunt mutaţii fără semnificaţie, dar este clar că apar variante sau subvariante. Ce avem în momentul de faţă sunt două subvariante care ţin tot de Omicron, şi este vorba despre Eris, cu nume de cod EG.5, şi mai este vorba despre Pirola, care are nume de cod BA.2.86. Cele două subvariante sunt destul de des întâlnite peste tot, inclusiv în Europa şi în România. Probabil că spre jumătate dintre noile cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2 au o legătură cu aceste subvariante. Nu este nimic de speriat în condiţiile în care nu este demonstrată cel puţin deocamdată o virulenţă sporită. Este o contagiozitate care fără discuţie se potriveşte cu tot ceea ce a însemnat Omicron“, a declarat expertul, pentru Agerpres.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.