Camilla va fi Regina Marii Britanii. Anunțul a fost făcut de Regina Elisabeta a II-a

0
regina

Regina Elisabeta a II-a confirmă că și-ar dori ca soția fiului ei, Camilla, să devină regină odată ce Prințul Charles va urca pe tron. Suverana a sprijinit-o public pentru prima dată pe ducesa de Cornwall, cu ocazia Jubileului care marchează 70 de ani de domnie.

Monarhul Marii Britanii a anunțat că dorește ca ducesa de Cornwall, Camilla, să aibă numele de „regină” atunci când moștenitorul Coroanei, prințul Charles, va deveni rege, relatează BBC.

Într-un mesaj care marchează cea de-a 70-a aniversare a domniei sale, Regina Elisabeta a II-a a spus că este „dorința ei sinceră” ca ducesa de Cornwall, Camilla, să aibă acest titlu.

Până acum, existau speculații că soția prințului Charles va fi numită „Prințesă consoartă”, dar în mesajul Reginei Elisabeta a II-a cu ocazia Jubileului de Platină se spune că, „atunci când va veni acel moment”, Camilla trebuie să devină „regina consoartă”.

Mesajul reginei, transmis cu ocazia aniversării urcării sale pe tron, în 1952, tranșează astfel direct problema nerezolvată a viitorului titlu al ducesei de Cornwall.

Un purtător de cuvânt al Clarence House a declarat că Prințul de Wales și Ducesa de Cornwall au fost „emoționați și onorați” de cuvintele reginei.

Camilla și Charles sunt căsătoriți din 2005, iar ducesa este cea de-a doua soție a prințului de Wales, după prințesa Diana, de care a divorțat în 1996 și care a murit într-un accident de mașină un an mai târziu, în 1997.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.