Angela Gheorghiu, noi critici la adresa României. Ce o mai nemulțumește acum pe soprană

0
Angela Gheorghiu

Soprana Angela Gheorghiu a lansat noi critici la adresa României într-un interviu pentru presa străină, după criticile aduse dirijorului Cristian Măcelaru sau regretaților artiști George Enescu și Maria Tănase.

În cadrul unui interviu pentru ”Sunday Independent” a declarat că încă ”nu și-a făcut debutul” în România.

Totodată, artista a spus că în România nimic nu s-a schimbat după regimul comunist în afară de dreptul la libera circulație. Pentru sursa menționată, soprana a vorbit și despre copilăria sa, despre care a avut doar cuvinte de bine.

”Am fost un copil foarte fericit, uneori eram atât de fericită încât nu puteam îndura. Am fost un copil-minune. Mi-am dat seama că vocea mea îi face pe oameni fericiți, că îi poate face să plângă.

Aveam o casă frumoasă, cu grădină, aveam animale, dar nu realizam că trăiam într-o țară dură, comunistă. Nu realizam cât de greu era pentru părinții mei să facă rost de mâncare, nu-mi dădeam seama că nu ai dreptul să spui nimic politic (…)

În opinia mea, nimic nu s-a schimbat în afară de faptul că avem dreptul la liberă circulație. Mentalitatea e aceeași în țara mea. Eu încă nu mi-am făcut debutul în țara mea”, a declarat Angela Gheorghiu pentru Sunday Independent.

Soprana a făcut dezvăluiri și despre partenerul ei, care este cu 22 de ani mai tânăr. Din punctul său de vedere este ”fantastic” să aibă un iubit tinerel.

Totodată, Angela Gheorghiu a mărturisit că se simte tot mai în floarea vârstei lângă Mihai Ciortea, dar și că îl consideră ”un înger”.

”Iubește tot ceea ce fac și nu mă simt mai bătrână. E un înger“, a mai precizat Angela Gheorghiu.

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.