Alimente pline de substanțe periculoase, retrase din magazinele românești. Avertisment ANSVSA

0

Nu știm ce mâncăm și riscăm să ne îmbolnăvim din cauza produselor pe care le consumăm zilnic. Foarte multe dintre produsele care ajung pe mesele românilor sunt, de fapt, otrăvuri. Inspectorii de la ANSVSA au retras în ultimii ani sute de alimente de pe rafturile magazinelor după ce au descoperit substanțe periculoase. Înghețata, dulciurile, deserturile, dar și legumele, fructele sau carnea sunt printre produsele retrase cel mai des. 

Mâncăm, fără să știm de multe ori, mâncare plină de substanțe extrem de periculoase sau produse contrafăcute. Situația a fost confirmată și de specialiștii din domeniul siguranței alimentare. Potrivit experților, 10% dintre produsele alimentare nu sunt ceea ce spune eticheta că sunt.

Iar acest lucru se vede și în numărul produselor retrase de la raft de către Autoritatea Sanitar-Veterinară. În medie, inspectorii au retras de la raft 42 de alimente pe an iar în top se află înghețata, deserturile, legumele și fructele, dar și produsele din carne precum carnea de pui.

De la începutul lunii februarie și până în prezent, au fost retrase din magazine 11 produse aalimentare. 

Potrivit unui studiu recent, consumul în exces al alimentelor contaminate cu diverse substanțe poate duce la la un tip sever de otrăvire care afectează în special femeile însărcinate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, dar și persoanele cu o imunitate scăzută.

Și experții de la Autoritatea Națională Fitosanitară au analizat peste 1300 de probe de legume din România și au găsit în peste 40% dintre ele urme de substanțe periculoase. 

Sursa: Realitatea Financiara

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.