Alex Velea a făcut declarații uluitoare într-o apariție în podcastul lui Speak, dezvăluind tensiunile și conflictele care au marcat relația sa cu Cătălin Măruță.
În timpul interviului, artistul a făcut acuzații grave la adresa prezentatorului TV, sugerând că acesta ar fi folosit diverse ocazii pentru a vorbi în mod nefavorabil despre el și partenera sa, Antonia, în emisiunile sale.
Alex Velea susține că simte că în fiecare săptămână, cel puțin o emisiune se ocupă de subiectul său sau al Antoniei, dar într-un context negativ.
Mai mult, artistul a dezvăluit că există o situație anterioară în care Cătălin Măruță a invitat rudele fostelor soții ale lui Alex pentru a discuta despre acesta, subiecte care, potrivit artistului, au fost cu totul neadevărate și menite să îi aducă prejudicii reputației.
„Mi se pare că în fiecare săptămână măcar într-o emisiune este vorba de mine sau de Antonia, dar într-un context nefavorabil nouă. S-a mai întâmplat o dată când îmi chema rudele, fostele rude ale nevestei, le chema să vorbească aiurea de mine. După ce am avut niște ani de prietenie. După aia l-am măscarit și înjuram pe unde-l vedeam și pe unde apucam. Calcă pe cadavre, îl înjură lumea. Lumea l-a mai văzut în ipostaza asta în care vrea să facă rău. A vrut să se spele, să arate vai cât de frumos. E fals”, a declarat Alex Velea în cadrul podcastului.
Aceste dezvăluiri ale lui Alex Velea au stârnit o reacție puternică în mediul online, iar susținătorii săi au fost rapizi în exprimarea sprijinului față de artist.
Sursa: Tabu.RO