Adevărul despre relația pe care Andreea Antonescu o are cu tații celor două fetițe ale sale. „Este un subiect pe care aș prefera să nu îl dezbat”

0

Andreea Antonescu are două fetițe, pe Sienna din căsnicia cu Traian Spak și pe Victoria din relația cu Victor Vrînceanu. Recent, artista a dezvăluit ce fel de relație are cu tații fetițelor sale.

Andreea Antonescu și Traian Spak au trăit o frumoasă poveste de dragoste care a durat 14 ani și au împreună o fată, pe Sienna. Artista a evitat să vorbească despre cum se înțelege cu tatăl Victoriei, fata cea mică, însă despre Traian, aceasta are numai cuvinte de laudă.

„Este un subiect pe care aș prefera să nu îl dezbat (n.r. – face referire la Victor Vrînceanu). Traian este omul căruia îi povestesc orice, este omul care m-a încurajat de-a lungul vieții foarte mult, este omul care mă încurajează, este omul care a fost alături de mine indiferent de situație, atât în momentele mele frumoase, cât și în momentele mele grele.

Contează foarte mult, mai ales atunci când nu este cel mai ușor drum al vieții tale, să ai pe cineva care știi că este total dezinteresat, care știi că ține la tine indiferent de orice. Prin prisma Siennei și nu numai, prin prisma celor 14 ani petrecuți împreună, a rămas această poveste frumoasă”, a povestit Andreea Antonescu, în cadrul unui interviu recent, potrivit Spynews.ro.

Cu privire la o împăcare între ea și Traian, Andreea a fost întotdeauna radicală și a declarat că nu vor mai fi împreună. Cu toate astea, recent aceasta și-a schimbat părerea și a mărturisit că de-a lungul timpului a învățat ca niciodată să nu mai spună „niciodată”. 

„El este într-adevăr unul dintre cei mai importanți oameni ai vieții mele și sunt convinsă că așa va rămâne până la final. Dacă până acum ceva timp aș fi spus, eu, niciodată, viața m-a învățat ca niciodată să nu spun niciodată. Tot ce știu este că Dumnezeu a fost alături de mine toată viața mea, va rămâne alături de mine toată viața mea, așa că facă-se voia lui.”, a adăugat artista.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.