Adriana Stere, paralizată după ce a mâncat brânză contaminată luată de la producătorii locali

0

Adriana Stere a avut parte de o experiență care se putea termina tragic, după ce a mîncat brânză contaminată cu o bacterie periculoasă.

După o zi de muncă, reporterul știrilor ProTV a cumpărat brânză de la un producător local, pe care a și consumat-o. După circa șase zile, au apărut primele simptome: o stare acută de oboseală și febră foarte mare, simptome care s-au agravat în timp.

Jurnalista a crezut, inițial, că oboseala era rezultatul muncii intense și că după două zile de odihnă se va repune pe picioare. Starea sa s-a deteriorat treptat, febra a crescut la peste 40 de grade, iar frisoanele au devenit constante. Ulterior, a sunat la ambulanță, iar medicii au suspectat o infecție streprococică, dar tratamentul prescris nu a fost eficient.

„Se întâmplă să ajungi într-o situație în care nu te așteptai. Am luat brânză de la un magazin artizanal. După vreo 6 zile, cât a fost perioada de incubație, au apărut primele simptome, adică oboseală teribilă, cruntă. După încă o zi de luni de muncă, m-am prăbușit. Aveam două zile libere și am crezut că am nevoie de odihnă. Îmi era greu să mă ridic din scaun și să mă mișc, să funcționez. Am făcut-o până în momentul în care organismul a clacat. Au urmat zile de febră foarte mare, peste 40, și de frisoane.

După 3 zile de frisoane a început să mi se descuameze pielea de pe piept și de pe burtă. Asta nu am mai pățit-o niciodată, nu vă doresc. Am chemat ambulanța, iar medicul a spus că am probabil o pneumonie dată de un streptococ în gât. Asta la o consultație. Am urmat indicațiile, era vorba despre un antibiotic și s-a dovedit că nu era cel potrivit pentru situația mea. Am stat acasă, colegii mi-au spus să mă menajez, că trebuie să mă refac.

Am stat o săptămână și ceva acasă. Nu părea că sunt tocmai cum trebuie și spre sfârșitul perioadei au apărut problemele de glezne la ambele picioare. M-am întors la serviciu. Am zis că se duc”, a mărturisit Adriana Stere, în cadrul emisiunii „La Măruță”.

Durerile jurnalistei nu au încetat. După o altă zi de muncă, Adriana Stere a mers din nou la spital, unde a fost supusă mai multor investigații. A mai stat câteva zile acasă, dar problemele nu încetau, iar gleznele o dureau din ce în ce mai tare.

În cele din urmă, jurnalista s-a trezit și a relizat că nu mai poate să meargă. Soțul ei a dus-o la spital, iar acolo a început o investigație detaliată care a scos la iveală cauza reală:  infecția cu Coxiella burnetii, o bacterie rară, asociată de obicei cu produsele lactate contaminate.

„După câteva zile m-am trezit și nu am mai putut să merg. M-a luat soțul în brațe, m-a dus la spital, apoi am mers în cărucior cu rotile. Medicii au fost siguri că toate simptomele mele au fost din cauza brânzei. Analizele din sânge, culturile din sânge care au adus rezultate foarte clare au determinat această bacterie atipică. Sunt doar două căi de transmitere: direct prin contact cu dejecții de animale de fermă, cum ar fi vaci, oi, capre și consum de brânzeturi contaminate cu Coxiella burneti. Cazul meu a fost al doilea”, a mai spus Adriana Stere.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.