Patru zodii care nu-și pot lua gândul de la fosta iubire

0

Patru sunt nativii care cu greu intră într-o relație fără să se gândească la cel sau cea care i-a frânt inima. Fostele relații au propriul loc într-un trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat.

Acestea reprezintă lecții de viață și nicidecum nu ar trebui să se reflecte în viitor. Emoțiile complicate peste care nativii acestor zodii nu reușesc să treacă îi țin legați într-un trecut dureros peste care, chiar dacă găsesc iubirea adevărată și sufletul lor pereche, nu pot trece.

Rac

Emotivul zodiacului, cel care pune sentimentele mai presus decât orice, Racul gestionează foarte greu depășirea unei foste relații. Pentru tine, sfârșitul unei legături se simte ca sfârșitul lumii, sfârșitul vieții așa cum o cunoști.

Dispare normalitatea și predictibilitatea, sentimente pe care le-ai avut în viața de zi cu zi și ești forțat/ă să te adaptezi la o nouă viață. Chiar dacă îți găsești pe cineva nou potrivit cerințelor tale, nu vei părăsi prea ușor confortul amintirilor cu fostul tău partener ca o modalitate de a face față provocărilor prezente.

Balanță

Reprezentant al elementului aer, Balanța nu poate trăi fără dragoste. Nu suportă ideea de a fi singur/ă, iar atunci când își găsește pe cineva obișnuiește să se reîntoarcă în trecut.

Din moment ce încheie o relație și își găsește o nouă persoană care să-i provoace acei fluturași în stomac, pentru o scurtă perioadă de timp nativul pare că a uitat persoana cu care a împărțit bune și rele în trecut.

Dar de îndată ce lucrurile au început să scârțâie puțin în relația actuală, elogiază pe fostul sau pe fosta, oricât de mult rău i-ar fi făcut.

Scorpion

Misterios și pasional, Scorpionului îi ia foarte mult timp să se desprindă de o persoană și să se deschidă în fața unei alte iubiri. Pot dura luni, chiar ani până când nativul lasă în urmă tot ce a fost și își găsește pe cineva potrivit inimii sale.

Cu toate acestea, trecutul nu rămâne în urmă așa ușor, iar odată ce relația se termină cu o trădare, spre exemplu, Scorpionul va manifesta îndoieli cu privire la orice nou potențial partener îi iese în cale. Întotdeauna se va gândi la conversațiile private pe care le-a împărtășit cu fostul iubit sau fosta iubită și va încerca să nu repete greșelile din trecut.

Pești

Peștii sunt intuitivi, misterioși și adesea găsesc răspunsuri în lăuntrul lor prin intermediul viselor cu privire la viața lor amoroasă. Niciodată un nativ nu și-va uita fosta și cea mai mare iubire a vieții sale.

Pentru fiecare Pește există ACEA persoană pe care de care își va aminti cu drag până la sfârșitul vieții. Nativii nu merg niciodată înainte până când nu acceptă că au făcut tot ce a fost posibil pentru a remedia problemele cu fostul partener sau fosta parteneră. Și dacă o fac, gândurile lor zboară adesea în trecut.

sursa

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.