Adriana Bahmuțeanu s-a reprofilat. De curând a obținut și diploma

0

Adriana Bahmuțeanu a devenit psiholog. Ea a fost invitată în cadrul emisiunii „Sport, Dietă și o Vedetă”, de pe Kanal D, și a vorbit despre schimbările care s-au produs în viața sa în ultimii 10 ani.

După divorțul de Silviu Prigoană, jurnalista s-a reprofilat și a început să studieze psihologia, iar acum este specializată pe psihoterapie de familie.

„Acum 10 ani am luat-o pe un alt drum pentru că simțeam că lucrurile în viața mea nu merg în direcția care trebuie și simțeam că am nevoie să mă vindec. Nu găseam soluții concrete, reale la provocările de zi-cu-zi. Cu copiii, după un divorț care s-a prelungit ca și conflict timp de ani întregi și așa mai departe. Mi-am căutat soluții și așa am luat-o pe calea psihologiei și după 10 ani în care am tăcut din gură, acum pot să mă laud pentru că am toate certificările. Sunt psiholog și psihoterapeut. Am studiat foarte mult psihoterapia de familie”, a spus prezentatoarea TV.

Vedeta a trecut prin numeroase experiențe, mai ales în căsnicia cu Silviu Prigoană, care a fost una extrem de controversată, și le sfătuiește pe femei să se pună pe primul loc în viață și să evolueze indiferent de vârstă.

„La vârsta de mijloc a vieții vine o provocare, care se numește criza vârstei de mijloc. Unii oameni o iau în sus, își schimbă profesia, se schimbă ei ca persoane, se dezvoltă spiritual, emoțional, își vindecă niște răni din copilărie, încep o nouă viață. Sunt alții care sunt plafonați și spun că sunt prea bătrâni ca să mai încerce ceva, ca să o ia de la capăt. Atunci rămân în zona de confort, în joburi care nu îi mai satisfac, în niște meserii pe care poate le urăsc de-a dreptul. Treaba ta este să îți vezi de ale tale, să te pui pe primul loc în viața ta. Nu e nimic greșit în asta, să te iubești pe tine, să te validezi pe tine, să te respecți pe tine și în fiecare zi să faci ceva pentru binele tău și pentru starea ta de fericire”, a mai spus Adriana Bahmuțeanu.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.