Zodiile care oferă iubire necondiționată

0

Dintre cele 12 semne zodiacale, 5 sunt îngerii trimiși pe pământ să facă bine, nativii cu suflet de aur, înzestrați cu capacitatea de a se conecta cu emoțiile celorlalți. Sunt sensibili, solidari și pare că sunt trimișii lui Dumnezeu pe pământ, meniți să facă bine semenilor lor în cele mai delicate momente.

Dăruirea lor este de așa natură încât își sacrifică nu numai timpul și resursele financiare, ci își pun sufletul pe tavă celor care au nevoie de un sfat, o îmbrățișare, un umăr pe care să plângă.

Taur

Taurul are un suflet de înger, fiind un semn de pământ ghidat de Venus și de sentimente. Planeta iubirii și frumuseții îl înzestrează pe acest nativ cu compasiune, blândețe și romantism. Taurul este acel prieten de nădejde care își ajută mereu semenii la nevoie.

Sunt oameni de încredere, iar apropiații lor pot conta oricând pe ei. Datorită devotamentului lor pentru vindecarea și ajutorarea celor din jur, într-o lume marcată de indiferență și egoism, Taurii fac orice sacrificiu pentru cei pe care îi iubesc.

Rac

Sensibilul zodiacului, guvernat de Lună, Racul se încadrează perfect în categoria semnelor zodiacale cu o inimă de înger. Nativul este dulce și sensibil, matur încă din tinerețe, grijuliu și plin de compasiune. Racul este adesea văzut ca fiind figura maternă a zodiacului, având un rol protector.

Este înzestrat cu abilități naturale de îngrijire și acest suflet sfânt trăiește pentru a-i proteja pe ceilalți. Adesea Racul se simte responsabil pentru bunăstarea tuturor persoanelor din familie, din cercul de apropiați și prieteni. Adesea va face gesturi de bunătate fără ca cineva să îi ceară și reușește să perceapă stările emoționale ale celorlalți, oferindu-le acestora un refugiu sigur.

Balanța

Ghidată de Venus, planeta guvernatoare, Balanța este un înger trimis de Dumnezeu pe pământ. Nativul este iubitor, blând, răspândește dragoste și frumusețe oriunde ar merge, atingând sufletele celor din jur.

Balanța este confidentul perfect care nu va spune nimănui secretele, este mediatorul ideal, fiind interesat de dreptate și de păstrarea păcii. Nativul evită confruntarea, nu se ceartă cu nimeni, dar apără cu înverșunare dreptatea și pe cei care au nevoie de protecție. Balanțele au o prezență calmă, sociabilă, echilibrată și reușește să împărtășească dragoste și sprijin necondiționat celor din jur.

Vărsător

Deci uneori pare rece, preocupat de propria sa bunăstare, Vărsătorul are un suflet de înger. Nativul, reprezentant al elementului aer, știe să aline suferința celor din jur, să apere oamenii la nevoie, să întindă o mână de ajutor din puținul lui. Zodia Vărsător este foarte sensibilă la nevoile celor din jur, remarcându-se printr-un devotament dezinteresat.

Vărsătorul este implicat adesea în acțiuni umanitare. Nativii au un impact pozitiv asupra societății în care trăiesc și comunității în care se învârt și uneori se simt neliniștiți și neîmpliniți dacă nu îi ajută pe cei din jur.

Pești

Sensibilii și vizionarii zodiacului, Peștii sunt și ei îngeri trimiși de Dumnezeu pe pământ. Prin natura lor visătoare și inima lor mare, acești nativi fac totul pentru ca celor din jurul lor să le fie bine.

Nativii sunt dispuși să împărtășească dragoste și sprijin necondiționat, iar generozitatea lor nu cunoaște limite. Întotdeauna Peștii își oferă ajutorul și resursele financiare sau emoționale fără a aștepta ceva în schimb.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.