Șerban Copoț a plecat de la „iUmor”. Primele lui declarații 

0

Un alt veteran al emisiunii iUmor a renunțat la contractul cu Antena 1 și a anunțat că se retrage de pe micile ecrane. 

După plecarea lui Mihai Bendeac, a sosit momentul în care Șerban Copoț, după 14 sezoane petrecute în echipa show-ului de televiziune, a decis să părăsească iUmor.

„Da, mă despart de iUmor. După 14 sezoane, este momentul să mai luăm și o pauză. A fost challenging (n.r. provocator), au fost 7 ani în care am făcut parte dintr-o echipă frumoasă, în care a avut loc debutul meu ca prezentator, o zonă care m-a scos din confort”, a declarat Șerban Copoț, pentru Unica.ro.

Pe lângă activitatea sa de pe micile ecrane, Șerban Copoț este și inițiatorul unui proiect care atrage tot mai mulți adepți în fiecare an. Fostul membru al trupei Animal X este coordonatorul proiectului Liga Exploratorilor, în cadrul căruia copiii învață și se distrează în natură. Taberele sunt organizate la Izvoru Mureșului, în județul Harghita, unde copii din întreaga lume se adună pentru a învăța într-un mod interactiv și amuzant cum să supraviețuiască în natură.

Șerban Copoț este extrem de implicat în acest proiect și își petrece fiecare vară alături de elevi. Într-o coincidență nefericită, în acest an taberele se desfășoară în același timp cu filmările pentru noul sezon iUmor, ceea ce a pus prezentatorul într-o situație dificilă. A fost nevoit să aleagă și a decis să renunțe la proiectul de la Antena 1 pentru a-și continua implicarea în Liga Exploratorilor.

„Anul acesta, iUmor s-a suprapus cu taberele mele și nu am cum să renunț la proiectul meu de suflet!”, a mai spus Șerban Copoț.

Această decizie a reprezentat o adevărată provocare pentru Șerban Copoț, deoarece emisiunea iUmor a reprezentat o parte importantă a carierei sale. Cu toate acestea, pasiunea sa pentru proiectul Liga Exploratorilor și dorința de a continua să inspire și să educe copiii în natură au cântărit mai greu în balanță.

Sursa: Tabu.RO

Advertisement

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.